Băsescu amenință cu publicarea unor episode despre alegeri. Cum "s-au furat" alegerile din 2009
Fostul președinte Traian Băsescu anunță că începând de miercuri va publica mici episode despre alegeri, începând cu cele din 2024. "Vom vedea cu probe cum 's-au furat' alegerile din 2009 la Paris, cum 's-a furat' referendumul din 2012 cu 'erata'", informează Mediafax.
Traian Băsescu a anunțat marți pe Facebook că "apropierea datei alegerilor şi apetitul USL (PSD-PNL) de a falsifica sau de a decredibiliza rezultatul alegerilor când acesta nu le convine" îl determină ca începând de miercuri să posteze câteva mici episode despre alegeri, începând cu alegerile din 2024.
Băsescu: "Hai s-o facem cu argumente"
"Vom vedea cu probe cum 's-au furat' alegerile din 2009 la Paris, cum 's-a furat' referendumul din 2012 cu 'erata', bătălia pentru falsificarea numărului de alegători etc. etc. Fac acest lucru şi pentru că unii candidaţi ţin să folosească minciuna USL-istă asupra acestor evenimente politice şi în actuala campanie. Păi dacă faceţi asta, hai s-o facem cu argumente, începând de mâine", a scris fostul președinte pe rețeaua de socializare.
El susține că România şi românii trebuie să beneficieze de alegeri libere și corecte.
