Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Sorin Grindeanu, după acuzațiile lui Fritz că a trădat coaliția: "Nu am încălcat cu nimic protocolul"

Tir încrucişat în parlament. Cabinetul Bolojan a fost sub asediul Opoziţiei şi al partenerului de guvernare, PSD. A rezistat unei moţiuni de cenzură introduse de AUR, deşi politicienii lui George Simion au venit cu mingi le ei şi le-au pasat social-democraţilor. O invitaţie să colaboreze pentru a doborî guvernul. PSD nu a votat această moţiune, dar a aprobat-o pe cea pentru demiterea ministrului de la Mediu. Acum USR îi acuză pe cei de la PSD de încălcarea protocolului stabilit în coaliţie.

de Redactia Observator

la 16.12.2025 , 09:46

"Sorin Grindeanu cred că trebuie să dea nişte explicaţii de ce a semnat un protocol de coaliţie unde ne-am asumat cu toţii, inclusiv el, prin semnătura lui, că nu vom vota astfel de moţiuni", a declarat Dominic Fritz, preşedinte USR.

La finalul unei zile pline pentru guvernul Bolojan, Sorin Grindeanu a răspuns acuzaţiilor liderului USR Dominic Fritz după ce PSD a votat moţiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Mediului.

"Nu am încălcat cu nimic protocolul. Statutul de membru într-o coaliţie nu înseamnă că nu vedem lucrurile proaste făcute de către doamna ministru", a afirmat Sorin Grindeanu.

Articolul continuă după reclamă

Nu a fost singurul test pentru guvern, care s-a confruntat şi cu o moţiune de cenzură depusă de AUR alături de grupul parlamentar PACE.

"Vreţi doar gălăgie şi spectacol, nu aveţi soluţii de niciun fel. Hai, luaţi-vă mingea, ţara nu e teren de joacă", a spus Csoma Botond, lider UDMR.

"Meciul" politic a continuat cu un ping-pong de replici în sala de plen. Premierul a avut un mesaj pentru Opoziţia care a iniţiat moţiunea de cenzură "România nu este de vânzare - fără progresişti la guvernare".

"La fel cum frumuseţea nu scuză prostituţia, nici inteligenţa nu scuză lipsa de caracter. Puteţi să aveţi cunoştinţe economice, dar asta nu scuză tupeul şi combinaţia de minciuni. Vă asigur că nu voi minţi românii", a declarat Ilie Bolojan, premierul României.

"Domnule prim-ministru, guvernarea trebuie să fie una umană, nu contabilă. Nu vom accepta îngheţarea salariului minim", a spus Mihai Ghigiu, parlamenar PSD.

"Ping pongul ăsta între partidele aflate la guvernare nu face decât să le dea scenă politică celor de la AUR", a spus Radu Miruţă, ministrul Economiei.

La tribuna parlamentului, liderul AUR, George Simion, a urcat cu fotografia Monicăi Hunyadi, una dintre pasagerele zborurilor Nordis, care a făcut parte până acum trei săptămâni din conducerea firmei de stat Exploatare Sistem Zonal Prahova - implicată în scandalul crizei apei care a afectat peste 100.000 de oameni. Două minute a stat cu poza în mână fără să spună un cuvânt.

"Alternativa, domnule Bolojan, este să nu susţineţi în statul român astfel de personaje cu experienţă în saloane de înfrumuseţare", a spus George Simion, preşedintele AUR.

Moţiunea de cenzură împotriva guvernului a picat, dar a fost adoptată cea iniţiată de AUR împotriva ministrului mediului, Diana Buzoianu. Adoptarea ei nu îl obligă, însă, pe premier să o demită.

Sorin Grindeanu a anunţat că la jumătatea lunii ianuarie PSD va decide dacă rămâne sau nu la guvernare.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Excluşi din Medicină pentru concedii medicale ilegale. Vi se pare o măsură prea drastică?
Observator » Ştiri politice » Sorin Grindeanu, după acuzațiile lui Fritz că a trădat coaliția: "Nu am încălcat cu nimic protocolul"