Biden şi Iohannis, mesaje la Summit-ul Democraţiei. "România este hotărâtă să combată toate fenomenele negative"
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, prin mesajul video transmit la Summitului virtual al Democraţiei, organizat miercuri de preşedintele SUA, Joe Biden, că „România este hotărâtă să prevină şi să combată toate fenomenele negative care subminează încrederea democratică, contribuind astfel la construirea rezilienţei democratice”.
„Sunt onorat să particip la acest Summit dedicat Democraţiei. Îi mulţumesc Preşedintelui Biden pentru punerea la dispoziţie a unei platforme atât de importante. Îmbrăţişăm pe deplin conceptul şi scopul Summitului, întrucât este de datoria noastră să susţinem valorile şi principiile democratice pe care le preţuim cu toţii. De asemenea, coordonarea la nivel global este vitală. România este hotărâtă să prevină şi să combată toate fenomenele negative care subminează încrederea democratică, contribuind astfel la construirea rezilienţei democratice. Rezultatele Preşedinţiei noastre a Comunităţii Democraţiilor pentru perioada 2019-2022 reflectă în mod elocvent hotărârea noastră de a juca un rol activ în acest sens”, a declarat Klaus Iohannis.
În ceea ce priveşte progresul în domeniul drepturilor omului, preşedintele Iohannis a precizat că „o componentă esenţială o constituie asigurarea siguranţei şi securităţii comunităţilor, persoanelor şi instituţiilor împotriva antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi discursului instigator la ură”.
„Ne angajăm să dedicăm resurse şi programe de pregătire, dar şi să dezvoltăm cele mai bune practici în vederea investigării şi urmăririi penale corespunzătoare în justiţie a infracţiunilor motivate de ură. Sprijinirea participării politice şi a împuternicirii femeilor reprezintă un angajament pe care România şi-l asumă, atât la nivel naţional, cât şi în plan extern. Primul Plan naţional de acţiune al ţării noastre, însoţit de o campanie naţională de conştientizare, va conţine o serie de măsuri privind piaţa muncii, educaţia, echilibrul dintre viaţa profesională şi cea privată, adoptarea deciziilor şi integrarea problematicii de gen”, a completat şeful statului.
- Summitul cu Biden nu l-a intimidat pe Putin. Ucraina acuză Rusia că și-a suplimentat numărul trupelor de la...
- Consultări între Joe Biden și Klaus Iohannis, după summitul cu Vladimir Putin declanșat de teama unei invazii a...
- Joe Biden: "SUA nu vor trimite trupe în Ucraina, în cazul unei invazii a Rusiei". Avertismentul către Putin: "Cred...
Mesajele şefilor de stat
El a mai spus că „o altă prioritate pentru România o constituie prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe umane, un obiectiv care este imposibil de atins în izolare”
„Ca atare, România se angajează să coopereze cu toţi actorii interni interesaţi, inclusiv societatea civilă. De asemenea, vreau să subliniez că implementarea măsurilor de întărire a capacităţii instituţionale în lupta împotriva corupţiei este esenţială pentru România, nu doar la nivel naţional, dar şi în plan extern. Domenii strategice precum sănătatea şi mediul reprezintă preocupări majore pentru generaţiile viitoare. Permiteţi-mi să închei subliniind că a sosit momentul să ne coordonăm mai bine pentru a construi sisteme mai puternice bazate pe drepturile omului. Iar democraţia oferă cel mai bun climat în acest scop”, a conchis preşedintele Iohannis.
La rândul său, Joe Biden, preşedintele Statelor Unite a transmis un mesaj în cadrul summit-ului. Democraţia în lume se confruntă cu ”provocări importante şi îngrijorătoare”, a declarat joi preşedintele american Joe Biden, în deschiderea unui summit virtual de două zile pe această temă, relatează AFP.
Şeful statului american, care a invitat liderii a 100 de ţări la acest summit, a recunoscut că Statele Unite însele sunt nevoite ”să lupte fără încetare pentru a se afla la înălţimea idealurilor lor democratice”, în aceastp alocuţiune, la Casa Albă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰