Video Bolojan vrea să îi dea afară din partid şi să îi lase fără funcţii pe puciştii din tabăra Thuma
Preşedintele Nicuşor Dan şi-a cerut scuze, astăzi, pentru criza politică de durată, dar nu a anunţat când ar putea nominaliza un nou premier. Între timp, social-democraţii sunt gata să intre la guvernare cu propriile reguli şi control total asupra deciziilor în noul Cabinet, iar liberalii îi ameninţă pe disidenţii care vor să voteze guvernul PSD.
"A fost o criză politică care ne-a depășit previziunile. Îmi pare rău că nu am reușit așa cum ne-am fi dorit să realizăm rotația în cursul acestei veri.", a declarat Nicuşor Dan, preşedintele României.
"PSD este gata sa sustina un guvern functional si sa isi asume formarea unui guvern in jurul sau, inclusiv un guvern minoritar. Evident că îmi asum funcţia de prim ministru, însă vă reamintesc că preşedintele face desemnarea. Spre deosebire de altii, care confunda guvernul cu o primarie, eu stiu ce insemna sa fii premier.", a spus Sorin Grindeanu, preşedinte PSD.
Surse politice spun că liderii PSD ar accepta, totuşi, varianta unui alt premier, dacă nu vor avea un guvern doar cu miniştri social-democraţi. Eugen Tomac şi Alexandru Nazare ar fi numele luate în calcul de ei şi de preşedintele Nicuşor Dan. Liberalii anunţă, însă, că disidenţii din PNL ar putea fi excluşi din partid dacă votează Guvernul PSD sau dacă acceptă posturi în viitorul Cabinet. În paralel, Ilie Bolojan îi ameninţă şi că rămân fără funcţii de conducere în Parlament.
"Limitele sunt clare. PNL nu va susţine un guvern din care face parte şi PSD. Suntem în aceeasi logică în acest moment. Cu premier independent sau alt tip de premier. Dacă PSD va fi în acel guvern, PNL nu susţine.", a declarat Mircea Abrudean, senator PNL.
"Nu, în continuare nu vom vota un guvern PSD. Nici astăzi, nici mâine, nici săptămâna viitoare, nici luna următoare!", spune Cristian Seidler, deputat USR.
Liderii UDMR ar fi dispusi sa sustina, însă, orice formula de guvernare care nu include partidul lui George Simion. Chiar daca il sustin pe Siegfried Muresan pentru funcţia de premier, nu exclud să voteze un Cabinet controlat de PSD.
"Trebuie să vedem, domnul președinte Nicușor pe cine va desemna. Dacă va face o altă desemnare și nu îl desemnează pe domnul Mureșan, ceea ce se pare că așa va fi, atunci, sigur, va fi o situație nouă la care trebuie să ne raportăm și noi.", a explicat Csoma Botond, deputat UDMR.
AUR militează în continuare pentru alegeri anticipate.
"Plecaţi de la guvernare, acceptaţi întoarcerea la urne, acceptaţi democraţie şi putem discuta să oferim o majoritate parlamentară care să ofere stabilitate.", a spus George Simion, preşedinte AUR.
Preşedintele Nicuşor Dan urmează să desemneze un nou premier spre sfârşitul săptămânii, conform surselor Observator.
