Cătălin Drulă: Iulian Dumitrescu este protejat de la Cotroceni
Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova este vizat într-un dosar DNA, bănuit de luare de mită şi fals în declaraţii. Mai multe percheziţii au început în Bucureşti, Ilfov şi Prahova - la sediul instituţiei, acasă la Iulian Dumitrescu, dar şi la rude apropiate ale acestuia. Anchetatorii au cautat în biroul său probe esenţiale în ancheta care ar viza modul de acordare a contractului pentru centura Mizil. "Ştim foarte bine că Iulian Dumitrescu, acest personaj toxic al politicii româneşti, a fost şi continuă să fie protejat de la Cotroceni, cel puţin. Ar trebui demis imediat din toate funcţiile", a declarat liderul USR, Cătălin Drulă.
Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a declarat joi că preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Iulian Dumitrescu, "acest personaj toxic al politicii româneşti", a fost şi continuă să fie protejat de la Cotroceni, cel puţin şi ar trebui demis imediat din toate funcţiile.
"Acum poate să înţelegem mai bine zis acea sintagmă pe care am folosit-o la adresa lui Klaus Iohannis, patronul mafiei, l-am văzut astăzi într-o declaraţie că se comportă exact aşa. Ştim foarte bine că Iulian Dumitrescu, acest personaj toxic al politicii româneşti, şi credeţi-mă că ştiu despre ce vorbesc, a fost şi continuă să fie protejat de la Cotroceni, cel puţin de la Cotroceni", a declarat Drulă într-o conferinţă de presă la Parlament.
"Ar trebui demis imediat din toate funcţiile pe care le deţine, acuzaţiile sunt extrem de grave, şpagă, furt din banul public şi ştim foarte bine că acest personaj are o istorie numai dacă ne uităm la acea operaţiune "Albanezul" documentată de presa de investigaţie", a completat liderul USR. Despre prezenţa lui Iulian Dumitrescu în dosarul penal deschis în urma interceptărilor din biroul său de la Ministerului Transporturilor, Cătălin Drulă a spus că "era o reţea constituită în jurul PNL, prin care se dădeau nişte comenzi pentru nave, la preţuri supraevaluate".
"Cu un an înainte, în pandemie, în 2020, când toată România suferea, în mandatul lui Lucian Bode s-a parcurs în 5 luni de la idee la plata unui avans de 80 % din valoarea contractului, un proiect pentru achiziţia a 4 şalupe de salvare, care au fost achiziţionate la preţ dublu faţă de cel care le vindea, şantierul naval din Estonia, deci putem specula că parandărătul aici era de vreo 50 de milioane de lei, asta este obligaţia procurorilor să detalieze. Ştiu că sunt persoane deja trimise în judecată", a arătat Drulă.
- Șeful CJ Prahova ar fi colectat şpăgile prin intermediul surorii sale. De ce îl suspectează procurorii DNA pe...
- Cine este şi ce avere are preşedintele CJ Prahova Iulian Dumitrescu, suspectat de luare de mită. Anul trecut,...
- Percheziţii DNA la şeful Consiliului Judeţean Prahova și la rude ale acestuia. Iulian Dumitrescu: "Nu am nimic de...
El a precizat că a găsit acest proiect deja derulat şi mai erau pe masa ministrului nişte nave similare de care inclusiv nevoia lor era pusă sub semnul întrebării. "Era un fel de ponton de dormit pe el, de cumpărat pentru Sulina, unde tot aşa, băieţii cred că aveam toată schema din spate aranjată, la cine merge contractul, unde se duc şpăgile şi de aceea trebuiau, în viziunea celor de la PNL, domnul Dumitrescu şi acoliţii săi, să fie menţinuţi în poziţii cheie oamenii care facilitau aceste şpăgi", a spus Cătălin Drulă.
Drulă: Ieri a expirat termenul în care trebuiau ceruţi banii europeni pentru BMW-urile lui Bode
El a adăugat că mai există un alt subiect care arată "hoţia" acestei guvernări. "Ieri a expirat termenul în care trebuiau ceruţi banii europeni pentru BMW-urile lui Bode. Cred că puteţi ghici şi toată lumea poate ghici răspunsul la întrebarea "a cerut Predoiu banii europeni la rambursare pentru aceste BMW-uri?" Răspunsul, din informaţiile pe care le avem, o să depunem şi interpelare astăzi, este "nu". Motivul este foarte simplu: ca să acopere această afacere murdară a lui Lucian Bode, care duce către prietenul lui Klaus Iohannis, să nu ceară banii europeni pentru ca acest proiect să nu ajungă de competenţa Parchetului European condus de Laura Codruţa Kovesi. Aceasta este guvernarea actuală - oameni politici care sunt disperaţi să rămână la putere pentru a fura din banul public", a susţinut liderul USR.
Reacţia lui Klaus Iohannis la ancheta DNA care îl vizează pe Iulian Dumitrescu
"Am văzut aceste ştiri în această dimineaţă. Nu cred că afectează semnificativ fiindcă aceste chestiuni nu se îndreaptă, cel puţin din câte am înţeles din ştiri, spre activitatea politică, ci spre activitatea economică şi aici fiecare trebuie să răspundă dacă este întrebat de procurori", a declarat preşedintele, la Bruxelles.
"Nu îmi imaginez că va avea, o astfel de acţiune, vreo implicare politică semnificativă. Sigur, vor fi unii care vor încerca să facă legături, dar bun trebuie să admitem faptul că procurorii au tot dreptul să verifice persoane şi politice dacă apar nişte semnale clare", a mai spus şeful statului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰