Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Ce se află în spatele planului PSD-PNL de comasare a alegerilor din 2024. Politolog: "Economia este nesemnificativă"

Când toată lumea e cu gândul la sărbători, liderii Coaliţiei fac planuri pentru o nouă guvernare. PNL şi PSD pun la cale o strategie prin care să obţină Cotroceniul, Palatul Victoria şi primăriile din marile oraşe. Pentru asta, ar vrea să comaseze alegerile parlamentare cu cele locale. Scenariul este confirmat şi de preşedintele României care spune însă că decizia va fi luată doar dacă va aduce beneficii cetăţenilor. 

de Redactia Observator

la 13.04.2023 , 19:26

Klaus Iohannis, președintele României: "Comasarea alegerilor se discută în partide, este posibilă constituţional, dar nu este constituţional să aducem parlamentarele mai aproape, este posibil să fie însă amânate localele. Au existat prime discuţii la nivelul coaliţiei, încă se evaluează dacă aduce ceva că dacă nu aduce nimic, nici pentru cetăţean, nici pentru partide nu trebuie făcute. 

PNL analizează în ce măsură se pot comasa două dintre scrutine. 

Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL: "Este o temă mai veche de pe agenda politică și media. În interiorul partidului, ea a apărut însă în contextul sedințelor interne."  

Vezi și

Guvernanții vor să-și asigure un avantaj în alegeri

Pe acelaşi subiect

Politologii sunt de părere că nu cetăţeanul este avut în vedere prin organizarea la comun a localelor şi parlamentarelor, ci avantajul electoral. 

Cristian Pârvulescu, analist politic: "Explicaţia pe care o vor da cei care propun acest lucru este legată de buget. Economia este nesemnificativă, motivul real fiind mobilizarea aleşilor locali. Ei au o clientelă și această clientelă votează cu primarul. Ideea este de a mobiliza această clientelă în favoarea partidelor care vor participa la alegerile parlamentare." 

Cine ar avea mai exact de câştigat? În primul rând liberalii, care îl văd pe premierul Ciucă la Cotroceni. Locul acestuia ar urma să fie luat de Marcel Ciolacu. 

Cristian Pârvulescu, politolog: "PNL este interesat de acest lucru în primul rând, asta pentru că primarii și aleșii locali PNL, odată ce alegerile locale s-au încheiat în 2020, nu au mai lucrat și pentru parlamentare. Dacă sunt simultan, vor trage și pentru parlamentare și atunci rezultatele ar fi relativ apropiate. Nici PSD nu pierde, nici UDMR nu pierde." 

Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL: "Încă nu a ajuns această temă pe masa coaliției și, probabil, după sărbatori vă vom da o imagine mult mai clară asupra scenariilor posibile și asupra oportunității organizarii câtorva cicluri electorale împreună în anul electoral 2024." 

Mandatele primarilor trebuie prelungite pentru a avea loc comasarea alegerilor

Pentru ca primarii să fie votaţi în aceeaşi zi cu parlamentarii, ar fi nevoie de prelungirea mandatelor aleşilor locali. În 2020 a fost posibil pentru că eram în situaţie de urgenţă din cauza pandemiei. Oficial, PSD respinge acest scenariu. 

Gabriel-Valer Zetea, deputat PSD: "Nu am discutat, nu avem o propunere oficială. PSD nu consideră că asta e vreo preocupare sau vreo aşteptare a românilor pe care o au de la noi, putem să le discutăm mai încolo, când chestiunile despre economie şi inflaţie sunt rezolvate."

În spatele uşilor închise, în coaliţie, s-ar fi discutat însă despre acest lucru, inclusiv despre împărţirea funcţiilor de preşedinte, premier şi de primar din marile oraşe. Care ar însemna scoaterea din joc a partidelor cu procente mai mici în sondaje. 

Marii pierzători: partidele mici

Cătălin Drulă, președinte USR: "Este uşor şocant că astea sunt preocupările coaliţiei acum când urmează cel mai scump Paşte din ultimii 20 de ani. Este o încercare disperată de a scăpa de nota de plată a guvernării, speră ca prin această comasare să păcălească cumva electoratul şi să se salveze."

Cristian Pârvulescu, politolog:"AUR și USR ar fi sanctionate pentru ca AUR și USR nu au aleși locali. Poate că AUR va reuși să își consolideze poziția pentru că va încerca să își consolideze aripa locala." 

În acest moment, alegerile europarlamentare sunt programate în luna iunie 2024, localele în septembrie, iar cele parlamentare şi prezidenţiale în noiembrie. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aveți încredere în influencerii de pe rețelele de socializare?
Observator » Ştiri politice » Ce se află în spatele planului PSD-PNL de comasare a alegerilor din 2024. Politolog: "Economia este nesemnificativă"