Ce spune ministrul Educaţiei despre promovabilitatea mică la unele licee, la Bacalaureat: Analizăm care sunt cauzele
Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat luni despre o posibilă promovabilitate mică la unele licee, la Bacalaureat, aşa cum s-a întâmplat anii trecuţi, că vor încerca să analizeze care sunt cauzele şi să intervină prin programele naţionale. Ministrul a mai spus că greva profesorilor nu a afectat pregătirea elevilor pentru acest exament pentru că materia fusese deja predată când s-a declanşat conflictul de muncă.
Ministrul Educaţiei a fost întrebat după şedinţa conducerii PNL cu miniştrii PNL din Executiv dacă recenta grevă a profesorilor a afectat pregătirea elevilor pentru examenul de Bacalaureat care debutează astăzi.
”Nu am afectat în niciun fel predarea materiei, pentru că până la data la care greva a început, materia pentru clasa a XII-a era deja parcursă şi deasemenea am avut grijă ca acolo unde a fost posibil să existe şi o perioadă de recuperare. De asemenea, mulţi dintre cei care au fost în grevă au transmis copiilor eventuale exerciţii de recapitulare, au ţinut legătura cu elevii lor şi eu sunt convinsă că săptămânile în care au putut să recapituleze au fost benefice pentru ceea ce pot face ei astăzi la examen”, a spus ministrul despre faptul că elevii ar putea fi afectaţi de perioada de grevă a profesorilor.
Anchetă privind absenţele de la Bac
Ministrul Educaţiei s-a referit şi la numărul mare de elevi care nu s-au înscris la Evaluarea Naţională anul acesta şi a anunţat că se va face o analiză în cadrul ministerului.
- Subiecte Bac 2023, proba de limba română, publicate astăzi
- Bacalaureat 2023. Luni elevii susţin primul examen, la limba şi literatura română. Când vor fi afişate primele...
- BAC 2023. În aşteptarea examenului maturităţii, elevii preferă metode noi de învăţare. Ascultă podcast-uri...
- Subiecte la Bac 2023 - limba română. Ce au avut de rezolvat elevii la punctul III
”Numărul mare de elevi care nu s-au putut înscrie la examen la Evaluarea naţională se înscrie în numărul pe care îl vedem în general, în ultimii ani. Nu a fost o proporţie mai mare decât în alţi ani, au fost cauze de tipul neîncheierii situaţiei, corigenţe, neînscrieri pentru că se află la şcoli pentru copii cu cerinţe educaţionale speciale, sau sunt copii care pur şi simplu au rezultate la olimpiade şi se pot înscrie direct. În mod sigur, trebuie investigat şi ne propunem acest lucru, ca după ce trec examenele naţionale să vedem exact care este situaţia pe fiecare unitate de ănvăţământ, să vedem care sunt cauzele care au stat la baza neprezentării la Evaluarea Naţională.
Despre elevii neînscrişi la examenul de Bacalaureat, ministrul Ligia Deca a precizat că este o situaţie mai deosebită.
”De exemplu, la liceele tehnologice avem posibilitatea de examen de Bacalureat, de examene de certificare profesională sau şi una şi alta, sunt copii care optează doar pentru certificarea profesională şi pentru intrarea ulterior în piaţa muncii”, a explicat Deca.
Ea a menţionat că în funcţie de specificul fiecărui liceu şi de rezultatele din clasa a XII-a, pot fi copii care preferă să se prezinte la sesiunea de Bacalaureat din toamnă sau în anul următor.
Mesajul ministrului Deca
”Şi aici trebuie să investigăm exact cauzele şi să reducem numărul celor care nu se prezintă la examenul de Bacalaureat, dacă nu au motive obiective”, a spus Deca.
Despre promovabilitatea scăzută în unele licee, ministrul a spus: ”Vom analiza situaţia acestor licee şi vom vedea care sunt intervenţiile necesare. Aşa cum am avut proiectul Rose care s-a uitat la legătura aceasta între liceu şi învăţământul superior, vom încerca să analizăm care sunt cauzele şi să intervenim prin programele naţionale pe care le avem. Dacă sunt cauze sociale, trebuie să intervenm cu măsuri de suport social, dacă sunt cauze care ţin de nevoie suplimentară, învăţământ remedial, ne vom axa pe acestea. Este clar că trebuie să avem intervenţii mult mai individualizate, în funcţie de nevoile fiecărui copil” a mai spus Ligia Deca.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰