Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cine este Ciprian Şerban, ales şef la Camera Deputaţilor. A fost membru în partidele lui Gabriel Oprea şi Dan Diaconescu

Deputatul PSD Ciprian Şerban a fost ales, luni, preşedinte al Camerei Deputaţilor. A obţinut 195 voturi pentru şi 86 contra, din cele 285 de voturi. Potrivit surselor Observator, Ciprian Şerban a luat 20 voturi de la extremişti, în condiţiile în care coaliţia i-a asigurat 175 de voturi iar deputaţii USR nu au votat. 

de Redactia Observator

la 23.12.2024 , 13:05

Cine este Ciprian Şerban, ales preşedinte al Camerei Deputaţilor Cine este Ciprian Şerban, ales preşedinte al Camerei Deputaţilor - Agerpresfoto

De asemenea, Dumitru Coarnă (SOS România) a obţinut 86 voturi pentru şi 195 contra. Votul a fost secret, cu buletine de vot.

Înainte să intre în PSD, noul şef al Camerei Deputaşilor a fost membru UNPR (partidul lui Gabriel Oprea) și PP-DD (partidul lui Dan Diaconescu).

Cine este Ciprian Şerban

Articolul continuă după reclamă

Ciprian-Constantin Şerban s-a născut la 22 decembrie 1985. A urmat studii la Universitatea "Petre Andrei", Facultatea de Ştiinţe Politice Iaşi (2008-2009) şi la Academia de Studii Economice din Bucureşti (2012-2015), un Program Postuniversitar de Formare şi Dezvoltare Profesională în Management şi Leadership (2015-2016), masterat la Academia de Studii Economice din Bucureşti (2016-2018) şi studii la Universitatea Naţională de Apărare Carol I - Colegiul Naţional de Apărare - Departamentul pentru studii de securitate şi leadership (2018), potrivit CV-ului publicat pe siteul Camerei Deputaţilor şi citat de Agerpres. 

Pe acelaşi subiect

A deţinut funcţiile de manager al firmei SC Serban Impex SRL (2003-2007), administrator al SC Euro Concip SRL (2007-2016), consilier în Consiliul Judeţean Neamţ (2012-2016), administrator al SC In2energy Holding SRL (2015-2016), City manager în cadrul Primăriei oraşului Roznov (septembrie - decembrie 2016).

Din 2016, a fost ales deputat pe listele Partidului Social Democrat în circumscripţia electorală nr. 29 Neamţ. A fost vicepreşedinte al Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat în mai multe sesiuni parlamentare ale legislaturilor 2016-2020 şi 2020-2024. În legislatura 2020-2024, a fost preşedinte al Comisiei pentru transporturi şi infrastructură (până în februarie 2022). La 20 decembrie 2024, a depus jurământul pentru noul mandat de deputat. La 21 decembrie 2024, a fost desemnat preşedinte al Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Ciprian Şerban: Veţi găsi un partener în mine, indiferent de partidul din care faceţi parte

Şerban a transmis luni că va fi un partener al tuturor parlamentarilor indiferent de partidul din care fac parte. "Vă mulţumesc pentru încrederea acordată şi vreau să vă asigur că veţi găsi un partener în mine, indiferent de partidul din care faceţi parte", a declarat Şerban, după ce a fost ales în funcţia de preşedinte al forului legislativ.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Folosiţi Inteligenţa Artificială ca să creaţi urări de sărbătoare pentru prieteni?
Observator » Ştiri politice » Cine este Ciprian Şerban, ales şef la Camera Deputaţilor. A fost membru în partidele lui Gabriel Oprea şi Dan Diaconescu