Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Consilierul lui Bolojan: PSD lansează "rachete sol-sol". În 2028 vom fi istorie, dacă ignorăm suveranismul

Consilierul premierului Bolojan, Vlad Gheorghe, a afirmat joi că PSD se comportă contradictoriu: dimineața se află la guvernare, iar seara, în prime-time, joacă rolul opoziției. El a subliniat că tensiunile din interiorul coaliției, comparate cu "rachete sol-sol", duc la creșterea costurilor de împrumut ale României, ceea ce se reflectă direct în buzunarul cetățenilor, conform News.ro.

de Redactia Observator

la 05.02.2026 , 21:26

Consilierul lui Bolojan: PSD lansează "rachete sol-sol". În 2028 vom fi istorie, dacă ignorăm suveranismul - Facebook/ Vlad Gheorghe

Fostul europarlamentar Vlad Gheorghe, numit consilier onorific al premierului Ilie Bolojan, a declarat joi, la Europa FM, despre PSD, că în funcţie de ora din zi se comportă fie ca un partid de guvernare fie unul de Opoziţie. 

"PSD dimineața guvernează, seara e în opoziție"

Întrebat dacă PSD în acest moment este la guvernare sau este în opoziţie, Vlad Gheorghe a răspuns: "Depinde în ce oră din zi citiţi ştirile. Dimineaţa e la putere, seara, în prime-time, este în opoziţie"

Articolul continuă după reclamă

"Râdem, glumim, dar la modul cel mai serios, şi asta e un lucru pe care l-a spus şi premierul, ieri, dar trebuie reiterat, de fiecare dată când există aceste rachete sol-sol în cadrul coaliţiei de guvernare, costurile împrumuturilor României cresc. Deci, toate aceste rachete politice pe noi ne costă la buzunar. Nu mai avem timp şi nici nu mai avem spaţiu nici economic şi nici politic pentru astfel de comportamente, aşa că eu mi-aş dori să fie mai puţine rachete şi mai multă muncă, cum domnul Bolojan a zis-o mai bine atunci când a zis în legătură cu Spartanul, mai puţin claxon şi mai mult motor", a precizat Vlad Gheorghe

"Dacă eram atât de buni, AUR nu era la 46%"

El a comentat şi prestaţia prezidenţială, arătând că întotdeauna e loc de mai bine. 

"Eu cred că întotdeauna e loc de mai bine şi cred, din nou, că în ceea ce priveşte echipa, lucrurile fără îndoială pot fi îmbunătăţite, dar asta mă priveşte şi pe mine. Sunt sigur că sunt tot timpul oameni mai buni decât mine, care pot să facă mai bine ceea ce fac eu, dar poate că nu s-au întâlnit toate condiţiile. Deci da, se poate lucra, dar asta este o chestie valabilă şi pentru echipa de acum şi de la Palatul Victoria. În general, dacă eram toţi atât de buni, AUR nu avea 46%. Deci eu zic că toţi avem de lucrat la ceea ce facem şi cred că cu toţii dezamăgim, într-o măsură sau alta", a precizat el. 

Vlad Gheorghe: Președintele ar trebui să fie o "Elveție" politică

Despre o apropiere a preşedintelui de PSD, Vlad Gheorghe a arătat că el este preocupat să vadă cum sabotează PSD-ul toată această încredere.

"Cred că rolul preşedintelui, şi acum ar trebui să dăm la o parte numele, rolul administraţiei prezidenţiale este unul de echilibru şi atunci, într-adevăr, trebuie să arate că e un fel de Elveţia, dacă tot discutăm în astfel de termeni. Deci nu îl simt atât de apropiat de o zonă politică, deşi câteodată, bineînţeles că putem să discutăm că pare mai apropiat de USR, nişte lucruri mai omeneşti, ca să zic aşa", a subliniat Vlad Gheorghe

Vlad Gheorghe, a fost întrebat şi dacă premierul Ilie Bolojan rezistă în funcţie.

"Rezistă, rezistă, fără îndoială. Şi vedem că rezistă. Şi chiar dacă multe lucruri sunt în urmă cu programul, rezistă şi merge mai departe. E una dintre calităţile domnului Bolojan. Cred că i-au numărat zilele din vara trecută, dacă nu mă înşel, şi la un moment dat era ziua şi moţiunea şi plecarea. Inclusiv ieri încercau să dea pe surse, dacă nu mă înşel, că îşi dă demisia. Deci, sunt sigur că domnul Bolojan s-a obişnuit, mai ales că ne-am obişnuit şi noi deja cu fake news-urile astea", a afirmat Gheorghe.

Bolojan, "mai determinat ca niciodată"

El a precizat că premierul nu îşi dă demisia în mod categoric şi "este mai determinat ca niciodată".

"Despre domnul Bolojan s-a tot spus că este dictator, că este încăpăţânat, că controlează totul. Văd că nu e aşa inflexibil, nu e atât de dictator şi nu e aşa încăpăţânat, pentru că oamenii acolo, în PNL, votează cum consideră dânşii, nu neapărat cum vrea domnul Bolojan tot timpul. Deci nu are 100% rată de succes pentru voturile pe care le propune, şi eu spun că aceste teorii în legătură cu domnul Bolojan sunt alte fake news-uri, şi până la urmă e şi normal să nu fie 100% unanimitate", a comentat el despre nemulţumirile din PNL şi votul din conducerea partidului, în care nu s-a întrunit majoritatea pentru schimbarea unor preşedinţi de filiale. 

Întrebat dacă în 2028, Ilie Bolojan va face istorie sau va fi istorie, Vlad Gheorghe a răspuns: "În 2028 o să fim cu toţi istorie, dacă nu înţelegem că acest curent izolaţionist, autodenumit suveranist în mod greşit, creşte văzând cu ochii. A depăşit 40%, din păcate se menţine peste 40%. Dacă noi toţi, politicienii din zona asta pro-europeană, nu înţelegem chestia asta, o să fim toţi istorie, nu numai domnul Bolojan".

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi planificat deja concediul de vară?
Observator » Ştiri politice » Consilierul lui Bolojan: PSD lansează "rachete sol-sol". În 2028 vom fi istorie, dacă ignorăm suveranismul