Antena Meniu Search
x

Curs valutar

România a pierdut banii din PNRR pentru că CCR a amânat repetat reforma pensiilor magistraților - Surse

România a pierdut cei 231 de milioane de euro din PNRR din cauza amânărilor repetate de la CCR privind reforma pensiilor magistraților, au declarat surse din Guvern pentru Observator.

de Marius Gîrlaşiu

la 05.02.2026 , 14:12

România a pierdut banii din PNRR pentru că CCR a amânat repetat reforma pensiilor magistraților - Surse Bancnote românești, imagine ilustrativă - Shutterstock

România a pierdut 231 de milioane de euro din PNRR, pentru că nu a implementat la timp reforma pensiilor magistraților, au declarat surse din Guvern pentru Observator. Oficialii Comisiei Europene consideră că jalonul nu a fost îndeplinit. Deocamdată, Guvernul nu a fost informat oficial în scris, dar oficialii europeni au transmis acest lucru într-o discuție la Bruxelles, potrivit surselor citate.

Dacă legea care prevede reforma pensiilor magistraților va trece de Curtea Constituțională la şedinţa de pe 11 februarie, Guvernul va informa Comisia, cu speranța că Bruxelles-ul s-ar putea răzgândi, au mai precizat sursele citate. Amintim că România trebuia să adopte acest proiect pe 28 noiembrie 2025 pentru a nu pierde banii, dar a obținut o amânare de aproximativ două luni pentru a implementa această reformă.

Ce spune ministrul Dragoș Pîslaru

Articolul continuă după reclamă

Ministrul Proiectelor Europene a confirmat joi că România va pierde cele 231 de milioane de euro din cauza amânărilor repetate ale CCR. "În acest moment, cei 231 de milioane de euro sunt considerați pierduți de către Comisia Europeană pentru că România nu a promulgat legea până pe 28 noiembrie, iar în perioada de discuții ulterioare, România nu a putut să arate că a promulgat legea", a declarat Dragoș Pîslaru la Digi24.

Reacţia premierului Ilie Bolojan

Şi premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri seara, că avem o reținere de aproape 230 de milioane de euro, iar în momentul de față, Comisia consideră că acest jalon nu este îndeplinit. Șeful Executivului a anunțat că va informa CCR asupra consecințelor amânării deciziei.

"Va fi un vârf anul acesta, dar pentru asta e nevoie, pe de-o parte, să accesăm finanțările care vin prin PNRR, care sunt condiționate de respectarea jaloanelor pe care România s-a angajat să le îndeplinească. Unul dintre aceste jaloane este cel legat de pensiile magistraților, jalonul 215, unde avem o reținere de peste 200 de milioane de euro, deci aproape 230 de milioane de euro, din discuțiile pe care echipele noastre le-au avut la Comisia Europeană săptămâna trecută. În momentul de față, Comisia consideră că acest jalon nu este îndeplinit, deci ideea că jalonul ar fi îndeplinit este falsă, și mâine voi informa Curtea Constituțională asupra consecințelor amânării unor decizii", a anunțat Bolojan, la Palatul Victoria.

El a precizat că s-a făcut o încercare pentru a rezolva această nedreptate anul trecut, s-a dat o amânare și apoi a doua încercare au fost aceste amânări în cascadă.

"În condițiile în care nu se va lua o decizie și se va merge din nou pe amânare, probabilitatea să pierdem acești bani este foarte mare și cred că fiecare instituție trebuie să fie informată cu privire la consecințele unor anumite decizii. Pentru noi este important să închidem toate aspectele care țin de aceste clarificări, pentru că avem de încasat 2,6 miliarde de euro și, cu cât rezolvăm toate aceste probleme care țin de această cerere de plată mai repede, cu atât avem banii aceștia la dispoziție, ceea ce înseamnă pentru noi capacitatea de a ne plăti fără întârzieri constructorii și de a ține un ritm bun al lucrărilor, în așa fel încât, odată cu celelalte cereri de plată pe care trebuie să le depunem, dar nu le putem depune decât după ce terminăm cererea anterioară, să putem să finalizăm aceste lucrări până în luna august, în așa fel încât România să nu piardă acești bani. Asta înseamnă condiții de dezvoltare în acest an pentru țara noastră", a mai subliniat șeful Executivului.

Filmul celor 4 amânări de la CCR

Curtea Constituțională a României a amânat pe 16 ianuarie pentru 11 februarie, pentru a patra oară, luarea unei decizii privind pensiile magistraților, motivând că este necesar să studieze documentele transmise de Ministerul Justiției și Înalta Curte de Casație și Justiție.  ÎCCJ trimisese doar cu o zi înainte la CCR un fel de studiu de impact prin care susține că reforma pregătită de Guvern ar anula total pensiile încasate de magistrați.

Pe 28 şi 29 decembrie 2025, cei 4 judecători numiți la CCR cu sprijinul PSD au boicotat ședințele și au blocat o decizie prin lipsă de cvorum. Prima amânare a fost pe 10 decembrie, după ce ÎCCJ a decis, în unanimitate, sesizarea Curţii Constituţionale pe 5 decembrie 2025. 

Proiectul de lege crește treptat vârsta de pensionare la 65 de ani și stabilește o vechime minimă de 35 de ani în muncă, prin care se elimină posibilitatea pensionărilor la 48-50 de ani. Pensia magistraților va fi plafonată la 70% din ultimul salariu net, iar perioada de tranziție va fi de 15 ani, astfel încât vârsta de pensionare să atingă 65 de ani în 2040. Pensia medie a magistraților este acum de 5.000 euro/lună şi s-ar reduce la 3.500 euro dacă legea ar trece de CCR. 

Marius Gîrlaşiu Like

Jurnalism înseamnă să publici tot ceea ce alții - de regulă liderii politici - nu vor să fie publicat. Orice altceva înseamnă doar Relații Publice. Nu am spus-o eu, a spus-o marele scriitor britanic George Orwell.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi planificat deja concediul de vară?
Observator » Ştiri politice » România a pierdut banii din PNRR pentru că CCR a amânat repetat reforma pensiilor magistraților - Surse