Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Corpul de Control, trimis la Hidroelectrica după acuzațiile că a dat curent pe pile, fără factură, de 2 mil. €

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a transmis, joi, că a trimis Corpul de Control la Hidroelectrica după dezvăluirile Recorder privind furnizarea de energie fără factură către firme și instituții cu legături politice.

de Redactia Observator

la 27.11.2025 , 14:37

Corpul de Control, trimis la Hidroelectrica după acuzațiile că a dat curent pe pile, fără factură, de 2 mil. € Sucursala Hidrocentrale Porțile de Fier 1, din Drobeta-Turnu Severin, 23 ianuarie 2023 - Hepta

Ministrul Energiei susține că are "zero toleranță" față de abuzuri și promite sancțiuni pentru toți cei implicați, inclusiv recuperarea integrală a prejudiciilor și răspundere penală pentru cei vinovați.

"Astăzi am trimis Corpul de Control al Ministerului Energiei la Hidroelectrica. În urma informațiilor apărute în spațiul public, m-am sesizat din oficiu și am dispus declanșarea verificărilor prin Corpul de Control al Ministerului Energiei. Am ZERO TOLERANȚĂ pentru privilegii pe banii românilor. Vreau să fie foarte clar: 1. Toate contractele preferențiale intră în verificare. 2. Cei care au beneficiat abuziv vor plăti INTEGRAL. 3. Cei care au semnat vor răspunde: administrativ, civil și penal.

Hidroelectrica nu e pușculița nimănui. Nicio firmă, instituție, fundație sau „recomandare” politică nu este mai presus de lege. Regulile sunt simple. Consumi? Plătești. Nu plătești? Pierzi contractul și răspunzi legal. Vă asigur că, pe durata mandatului meu, astfel de situații nu vor fi tolerate. Energia este o resursă strategică a statului român, nu bonus pentru pile și relații. Voi reveni cu actualizări imediat ce vom dispune de informațiile oficiale și de raportul Corpului de Control", a transmis Bogdan Ivan.

Articolul continuă după reclamă

O anchetă Recorder a dezvăluit miercuri că Hidroelectrica a furnizat energie electrică fără factură, pe relaţii politice, către 20 de companii și instituții religioase, în valoare de aproape 2 milioane de euro. Printre principalii ar fi şi firmă controlată de Alin Udriște, vicepreședinte al PNL Mehedinți și apropiat al lui Virgil Popescu, ministrul Energiei în perioada 2020-2023. Situaţia a fost descoperită la un control al Curţii de Conturi, iar cazul deşi a fost adus la cunoştinţa procurorilor, s‑a încheiat cu clasări în cursul acestui an. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că o taxă turistică de 2 € ar ajuta la dezvoltarea Bucureştiului?
Observator » Ştiri politice » Corpul de Control, trimis la Hidroelectrica după acuzațiile că a dat curent pe pile, fără factură, de 2 mil. €