Dan Vîlceanu, propunerea lui Florin Cîțu pentru ministerul Finanțelor
Premierul Florin Cîţu a anunţat sâmbătă, la Palatul Victoria, că îl susţine pe Dan Vâlceanu pentru funcţia de ministru al Finanţelor Publice.
„O sa îi cer domnului președinte să convoace Biroul Politic Național. Am o propunere... Am văzut că domnia sa a făcut deja câteva propuneri. Propunerea mea este Dan Vîlceanu pentru Ministerul Finanțelor”, a declarat Florin Cîţu la Palatul Victoria.
Deputatul Dan Vîlceanu a fost între 2006 și 2009 președintele Organizației de Tineret a PSD din județul Gorj, președinte PDL Gorj, iar din 2015 este președinte PNL Gorj.
Ludovic Orban: PNL "are o mulţime de specialişti de valoare" în domeniul finanţe-buget
Preşedintele PNL şi şeful Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, spunea că nu înțelege de ce premierul Florin Cîțu stă 45 de zile în funcția de ministru interimar al Finanțelor, în condițiile în care PNL „are o mulţime de specialişti de valoare” în domeniul finanţe-buget.
„Aşa cum am declarat şi înainte de revocarea domnului ministru Nazare, să vă uitaţi la datele bugetare şi veţi vedea că nu există absolut niciun fel de motiv pentru revocarea ministrului Finanţelor. De altfel, nici acum nu înţeleg de ce premierul spune că stă 45 de zile, în condiţiile în care PNL are o mulţime de specialişti de valoare în domeniul finanţe-buget, care ar putea să gireze, ca titulari, portofoliul. De la Bogdan Huţucă, Sebastian Burduja, Lucian Heiuş, avem o echipă extrem de puternică în zona de finanţe publice şi personal nu înţeleg de ce trebuie să stea premierul 45 de zile”, a spus Ludovic Orban, potrivit Mediafax.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰