Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Viorica Dăncilă îl refuză pe Klaus Iohannis și nu merge la consultările de la Cotroceni

Viorica Dăncilă a refuzat invitația lui Klaus Iohannis și nu va merge la consultările de la Cotroceni, pentru formarea unui nou guvern.

de Cristian Toteştean

la 10.10.2019 , 22:55

Viorica Dăncilă face declarații de presă după moțiune Viorica Dăncilă iese din sala plenului Parlamentului unde a avut loc moțiunea de cenzură care i-a înlăturat guvernul, pe 10 octombrie 2019 - Mediafax Foto via Hepta

Viorica Dăncilă a refuzat invitația lui Klaus Iohannis și nu va merge la consultările de la Cotroceni, pentru formarea unui nou guvern. Discuțiile erau programate pentru vineri, la o zi după moțiunea de cenzură care a demis executivul condus de șefa PSD.

Într-o emisiune televizată, Viorica Dăncilă a spus că nu are mandat din partea Comitetului Executiv al PSD pentru a merge la consultările de la Cotroceni.

”De ce să mă duc la Cotroceni?”

Articolul continuă după reclamă

Nici ea, nici colegii săi nu vor merge astfel la întâlnirea cu Klaus Iohannis.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Șefa PSD a mai spus că Președintele nu va mai desemna un premier de la Partidul Social Democrat, dând de înțeles că e un alt motiv pentru care nu se va duce la Cotroceni.

Cât despre un posibil puci în partidul său după votarea moțiunii de cenzură, Viorica Dăncilă s-a arătat încrezătoare că va rămâne șefa formațiunii și candidata social democraților la prezidențiale.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Consultările de la Cotroceni cu partidele parlamentare, prevăzute pentru vineri, au ca scop găsirea unei noi formule de guvernare, după căderea PSD. La discuțiile cu Klaus Iohannis, PSD era invitat pentru ora 14.30.

Dăncilă o atacă pe Ramona Mănescu

Tot la România TV, Viorica Dăncilă s-a arătat foarte critică față de Ramona Mănescu, asupra căreia a lansat un atac dur.

"Şi la Ministerul de Externe, Ramona Mănescu a lucrat împotriva premierului, nu a stat deloc lângă premier. Cred că este momentul să spun adevărul. Nu am vrut să încarc opinia publică cu problemele mele în Guvern", a mai spus șefa PSD.

Premierul demis joi prin moțiunea de cenzură a criticat-o pe Ramona Mănescu inclusiv pentru vizita recentă în SUA.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Dăncilă: Ramona Mănescu s-a dorit comisar

Liderul PSD a spus că, totuși, nu a demis-o pe Ramona Mănescu de la Externe pentru că deja avea lipsă destule posturi de miniștri.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Tot despre Ramona Mănescu, șefa social democraților a spus că și-a dorit să fie propusă comisar european.

”Au câștigat o bătălie, nu războiul”

Viorica Dăncilă a mai afirmat în emisiunea televizată că, după moțiunea de cenzură, lupta nu s-a încheiat. ”Au câștigat o bătălie, nu războiul”, a spus ea, care s-a arătat încrezătoare că poate câștiga alegerile prezidențiale.

”Sunt un om puternic, sunt lider de partid, candidatul PSD la prezidențiale. Un om puternic poate să își conducă echipa spre victorie”, a exclamat Dăncilă.

Sursa: News.ro

- Acest articol a fost actualizat -

Cristian Toteştean Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri politice » Viorica Dăncilă îl refuză pe Klaus Iohannis și nu merge la consultările de la Cotroceni