Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Diana Șoșoacă, cu un sac negru la moțiunea din Parlament: "Morții din spitale, așa-zis de Covid, au fost aruncați goi și trântiți în niște coșciuge"

Senatoarea Diana Șoșoacă a adus un sac negru în Parlament, la votul pe moțiunea de cenzură depusă de Partidul Social Democrat (PSD). "Așa arată un sac în care morții din spitale, așa-zis de Covid, au fost aruncați goi și trântiți în niște coșciuge și îngropați în gropi săpate fără să existe preoți", a declarat fosta co-președintă AUR, în fața jurnaliștilor.

de Daniel Murărescu

la 29.06.2021 , 17:27

  • Diana Șoșoacă a plecat de la tribuna Parlamentului țipând, după care a scos un sac pentru cadavre pe care l-a așezat în fața premierului Cîțu
  • Chestorul Sergiu Vlad din Senat: "I-am spus că, la cât de agresivă este, nu mă mir că este la al treilea divorț"

"Nu le-a plăcut sacul în care morții din România, cei 26.000, au fost îngropați, așa arată un sac în care au fost trântiți oamenii, românii, așa-zis morți de Covid. Există un chestor care nu știe să vorbească cu dumneavoastră, i-am pus mâna pe mască ca să i-o dau jos să se vadă la față", a declarat senatoarea Diana Șoșoacă.

Chestorul Senatului Sergiu Vlad acuză că a fost agresat fizic de Diana Șoșoacă

Chestorul Senatului, Sergiu Vlad (USR-PLUS), o acuză pe Diana Șoșoacă, senator independent, că l-a agresat fizic marți, în timpul dezbaterilor moțiunii de cenzură inițiată de PSD. "Am luat sacul din fața domnului prim-ministru și l-am scos din sala de plen. A venit duuă mine și mi-a zis să-i dau sacul, iar eu i-am spus să și-l ia. M-a prins de față și mi-a zis: <în ce calitate mi-ai luat tu sacul?>. Eu sunt senator și sunt chestor al Senatului. I-am spus că la cât de agresivă este, nu mă mir că este la al treilea divorț. Este destul de violentă, verbal și fizic", spune chestorul Senatului Sergiu Vlad.

Vezi și

El a susținut că, într-o ședință a Senatului, Diana Șoșoacă l-a mai agresat, însă atunci doar verbal. "De data a fost agresivă și fizic. Mă gândesc la plângere chiar și penală. Nu ai imunitate împotriva agresiunilor fizice. Nu poți să fii agresiv fizic doar pentru că ești femeie", a conchis Vlad.

Pe acelaşi subiect

"Zice că de aia ați divorțat, că erați violentă?", a întrebat-o imediat un reporter. Iar replica senatoareai nu a întârziat să apară. "Da, eu am divorțat... Astea sunt atacuri la persoană și se duc în instanță. În sacul acesta, vă rog să îl priviți, așa arată un sac în care morții din spitale, așa-zis de Covid, au fost aruncați goi și trântiți în niște coșciuge și îngropați în gropi săpate fără să existe preoți, fără să existe colivă...", a continuat Șoșoacă.

Diana Şoşoacă: "Voiam să îi spun domnului Orban că, dacă îmi acordă 2 - 3 minute, îl ajut să scape de domnul Cîţu"

Senatoarea Diana Şoşoacă a afirmat că actualul Guvern este inimaginabil de distrugător pentru poporului român şi a adăugat că Florin Cîţu şi membrii Executivului au urme de sânge pe mâini, referindu-se la morţii de COVID-19, cifrele deceselor nefiind cele reale. Ea a început discursul parafrazându-l pe Ion Luca Caragiale: "Ai uitat neică că e senator Şoşoacă, ai uitat neică de senator Şoşoacă şi o să îţi trag o revoluţie de o să mă pomeneşti".

"Voiam să îi spun domnului Orban că dacă îmi acordă 2 - 3 minute îl ajut să scape de domnul Cîţu. Am auzit aici de o dictatură care vaa dura cel puţin 10 ani. Eu vreau să îl parafrazez pe Caragiale - Ai uitat neică că e senator Şoşoacă, ai uitat neică de senator Şoşoacă şi o să îţi trag o revoluţie de o să mă pomeneşti. Trecând de la umor, că asta face românul râde când e rău, idea este că această guvernare este inimaginabil de distrugătoare pentru poporul român. Mă uitam pe GPS să văd unde sunt autostrăzile pe care pot să le schimb de o să mă rătăcesc prin ele ca să ajung la Iaşi în circumscripţie. Mă uitam să văd unde este PIB, apropos deficit 9,7% din PIB faţă de 3% preconizat. Mă uitam cum bolnavii cronici nu au dreptul nici acum să intre în spitale să se trateze. Mă uitam cu 26.000 de oameni au murit, vezi Doamne de COVID, ca să aflăm de la Ministerul Sănătăţii că doar 217 au fost morţi de COVID, dar între timp cei din urmă morţi, vin acum, vor fi cei dintâi, ca să se mai mărească un pic numărul de morţi", a declarat Diana Şoşoacă în plenul reunit al Parlamentului. 

Ea a adus la tribuna Parlamentului un sac negru şi a explicat că astfel erau puşi morţii decedaţi de COVID-19. "Mă uitam la vaccinare. Eu ştiam că vaccinarea trebuie să aibă motive medicale. Nu mici, nu muştar, nu trotinete şi ar fi trebuit conform legislaţiei naţionale şi internaţionale să anunţaţi poporul roman şi mai ales adolescenţii şi copiii că această vaccinare are efecte adverse. Când domnule Cîţu vă uitaţi în urmă pe mâinile dumneavoastră şi ale întregului Guvern stă sânge", a completat Şoşoacă.

Ulterior, Diana Șoșoacă a plecat de la tribuna Parlamentului țipând, după care a scos un sac pentru cadavre pe care l-a pus în fața premierului Florin Cîțu.

Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîţu, dezbătută și votată în Parlament

Astăzi, Camera Deputaţilor şi Senatul dezbat şi votează în şedinţă comună prima moţiune de cenzură împotriva Guvernului Cîţu, iniţiată de PSD şi intitulată „România EŞUATĂ. Recordul «fantastic» al Guvernului Cîţu”.

Observator transmite în direct votul pe moțiunea de cenzură din Parlament:

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Ce şanse are moţiunea de cenzură să treacă

Pentru a trece moțiunea de cenzura e nevoie de cel puțin 234 de voturi, asta în condițiile în care toată opoziţia nu reușește să strângă mai mult de 205 parlamentari. Așadar ar avea nevoie de cel puțin 30 de voturi din tabăra puterii pentru a trece moțiunea de cenzură.

Liderul PSD Marcel Ciolacu, care duminică susţinea că moţiunea are mari şanse să fie votată, a afirmat luni că ar mai fi necesare ”în jur de 20 de voturi, mai exact 18”. Tot Ciolacu afirma că toţi cei 157 de senatori şi deputaţi PSD vor fi prezenţi şi că parlamentarii AUR vor vota, liderul partidului George Simion precizând însă că nu votează moţiunea PSD, ci pentru plecarea Guvernului Cîţu. De asemenea, Marcel Ciolacu contează şi pe votul parlamentarilor neafiliaţi, iar din calculul prezentat de el rezultă că mizează şi pe voturi din Grupul minorităţilor naţionale.

Daniel Murărescu Like

Daniel Murărescu face parte din echipa Observator de decembrie 2016, de la relansarea site-ului, şi este în prezent editor de content.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri politice » Diana Șoșoacă, cu un sac negru la moțiunea din Parlament: "Morții din spitale, așa-zis de Covid, au fost aruncați goi și trântiți în niște coșciuge"