Elena Udrea, dezvăluiri din Costa Rica: "Kovesi a devenit procuror şef cu susţinerea celor pe care îi făcea penali"
Elena Udrea rupe tăcerea şi face dezvăluiri în cazul Kovesi din Costa Rica. Fostul ministru al Turismului susţine că, împreună cu Sebastian Ghiţă, l-a convins pe Victor Ponta să o numească pe Laura Codruţa Kovesi, deşi a avut intuiţia că nu e persoana potrivită.
Elena Udrea rupe tăcerea şi face dezvăluiri în cazul Kovesi din Costa Rica. Fostul ministru al Turismului susţine că, împreună cu Sebastian Ghiţă, l-a convins pe Victor Ponta să o numească pe Laura Codruţa Kovesi, deşi a avut intuiţia că nu e persoana potrivită.
Elena Udrea a dezvăluit din Costa Rica, în direct, la emisiunea Sinteza zilei a lui Mihai Gâdea, detalii de ultimă oră în cazul Laurei Codruța Kovesi, după anunţul că fosta şefă DNA e suspectă într-un dosar.
Fostul ministru al Turismului susţine că nu a crezut niciodată faptul că Laura Codruţa Kovesi este persoana potrivită pentru şefia DNA.
"Nu m-am dus la ea din convingere, ci pentru faptul că era susținută și se dorea a fi numită în acea funcție. Am spus și atunci că nu e o persoană potrivită. Intuiția mea și informațiile pe care le știam atunci îmi spunea că nu e o persoană potrivită. Când am fost să o susțin pe Kovesi nu am fost trimisă de fostul președinte. Nu cred că Băsescu a vrut să mă implic. Am făcut-o după ce am vorbit cu Sebastian Ghiță. Ne-am întâlnit undeva, la o cafenea."
Elena Udrea susţine că în urma întâlnirii sale cu Ghiţă şi Ponta, acesta din urmă a numit-o pe Kovesi la DNA.
"Am mers apoi cu Ghiță la Ponta. Discuția cu Ponta mi s-a părut foarte onestă. Atunci mi-a spus că eu și fostul președinte vom fi primi arestați. Kovesi a devenit procuror-șef DNA cu susținerea celor pe care îi făcea penali."
Udrea mărturiseşte şi faptul că fosta şefă DNA primea cadouri, fapt pe care aceasta l-a denunţat.
"Acum 4 ani, am depus un denunț oficial împotriva lui Kovesi la DNA, pentru că nu aveam unde în altă parte, în care am descris nu doar faptele de abuzuri pe care le comitea, dar și pe cele de corupție. Ea primea cadouri de la politicieni și oameni de afaceri. Am descris aceste fapte. Erau cadouri de tip bijuterii", a mai explcat Elena Udrea.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰