Emil Boc propune un proiect de lege pentru unificarea administrativă a unei comune cu municipiul reședință de județ. Cîțu nu respinge ideea
Preşedintele Asociaţiei Municipiilor din România, Emil Boc, a transmis luni că ultima reformă administrativă în ţara noastră a avut loc în anul 1968, atunci când Italia câştigase ultimul titlul european la fotbal şi consideră că poate vine o nouă reformă administrativă având în vedere că Italia a câştigat un nou titlu după 53 de ani.
Emil Boc a declarat, luni, la începutul şedinţei Asociaţiei Municipiilor din România, că pe ordinea de zi a acestei întâlniri se află un proiect de facilitare a unificării administrative a una sau două localităţi cu municipiul. “Avem pe ordinea de zi un proiect de rezoluţie prin care dorim să ne adresăm Guvernului României şi tuturor partidelor politice parlamentare pentru a susţine un proiect de lege în Parlament pentru a facilita unificarea administrativ voluntară a municipiilor, una sau mai multe unităţi administrativ-teritoriale limitrofe. Cu alte cuvinte, până când se realizează reforma administrativ-teritorială a ţării noi nu putem rămâne pe loc. Suntem de 53 de ani, ca Italia de când a câştigat Campionatul European, poate vine şi reforma administrativă cu ocazia asta. Şi Italia după 53 de ani a câştigat un noi titlu. În 68 este ultima reformă administrativ-teritorială”, a afirmat Boc, potrivit news.ro.
El a precizat că există în Buzău pe data de 26 septembrie un referendum care poate constitui un exemplu pozitiv pentru începutul reformei administrative în România. “Până când se face această reformă administrativ-teritorială dorim şi evident modificarea Constituţiei în consecinţă, dorim să vă propunem spre analiză şi Guvernului, pornind de la exemplul în derulare al municipiului Buzău (...) există un referendum în Buzău în 26 septembrie care poate constitui un precedent pozitiv pentru începutul reformei administrativ teritoriale în România. În esenţă, acest proiect de rezoluţie propune ca în cazul unificării voluntare a unei unităţi administrativ-teritoriale cu municipiul reşedinţă de judeţ în vederea realizării zonei metropolitane, să se acorde facilităţi administrative, prin Codul Administrativ, astfel încât acest proces să fie încurajat şi nu descurajat”, a mai declarat Boc.
Premierul Florin Cîţu nu a exclus ideea, menţionând însă că nu a văzut deocamdată forma concretă a proiectului. "Referitor la propunerea dumneavoastră, aşa, fără să o văd, pot să spun că tot ce e voluntar, nu pot să fiu împotrivă, mai ales dacă ajută la atragerea de fonduri europene sau atragerea de investiţii. Deci, dacă este o formulă care face atragerea de fonduri europene mai uşoară, bineînţeles că nu mă voi opune, până vom avea o altfel de legislaţie", a precizat premierul.
Emil Boc cere adoptarea Codului Finanţelor Publice
- VIDEO Emil Boc a înjurat în direct după ce şi-a început intervenţia cu "Hristos s-a înălţat". Primarul din...
- Florin Cîţu: Nicio rectificare bugetară nu se va face la partid, atâta timp cât voi fi prim-ministru. Ce...
- Florin Cîţu: Îi asigur pe români că această competiţie din PNL nu va afecta guvernarea României
Emil Boc a mai transmis, luni, că primarii doresc adoptarea Codului Finanţelor Publice Local pentru a exista predictibilitate şi previzibilitate, menţionând că în acest an s-a revenit la un nivel al cotelor din impozitul pe venit mai mic decât cel stabilit în legea bugetului, iar acele cheltuieli nu au mai fost rambursate administraţiei publice.
“În cele şase luni de începutul anului sunt multe lucruri bune care s-au întâmplat, ne referim la cotele din impozitul pe venit, care în bună parte ne mulţumesc, chiar dacă ultima modificare de ultimă oră a atras anumite păreri contradictorii în AMR. Faptul că ele au crescut este parte plină a paharului şi pe aceea o subliniem. De asemenea, faptul că asistenţa socială este acoperită în proporţie de 90% dacă şi în fapt prin rectificările fiscale se vor regăsi aceste sume în bugetele locale e un lucru de salutat. Până acum prevederea există, sperăm că se va continua cu alocarea aferentă procentului de minim 90%”, a explicat Boc.
El a menţionat că revenirea Poliţiei Locale la autorităţile locale a fost un lucru solicitat şi realizat. Un lucru nerealizat, anunţat de Boc, este costul standard per antepreşcolar. “De asemenea, sunt câteva lucruri care încă nu au fost realizate, ne referim aici la costul standard per antepreşcolar. Deşi există din 2011 Legea Educaţiei Naţionale, creşele astăzi au costul suportat aproape în integralitate de către primării în condiţiile în care costul standard la învăţământul preuniversitar există, costul standard la antepreşcolar nu există”, a transmis Emil Boc.
El a precizat că primarii doresc adoptarea Codului Finanţelor Publice Locale prin care să fie oferite predictibilitate şi previzibilitate. “Adoptarea Codului Finanţelor Publice Locale prin care ne dorim predictibilitate şi previzibilitate. Faptul că aceste cote din impozitul pe venit se modifică anual ne lasă în situaţia în care bugetele nu se aprobă la nivel naţional până în 31 decembrie ne lasă câteva luni privaţi de drepturi financiare potrivit noii alocări bazate pe cotele din impozitul pe venit. Şi anul acesta s-a revenit la un nivel al cotelor mult mai mic faţă de cel stabilit în legea bugetului, acele cheltuieli nu au mai fost rambursate administraţiei publice”, a explicat preşedintele Asociaţiei Municipiilor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰