Florentina Mirică, candidata la şefia DNA, înainte de interviul cu ministrul Justiţie: 'Corupţia nu s-a diminuat'
Florentina Mirică, candidata la şefia DNA, a declarat înaintea interviului de la Ministerul Justiţiei că DNA trebuie să continue eradicarea corupţiei, de la ciocolata de la ghişeu sau pentru înscrierea copilului la grădiniţă, până la vestitul procent de 10% din valoarea contractelor.
- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Florentina Mirică, candidata la şefia DNA, a declarat înaintea interviului de la Ministerul Justiţiei că DNA trebuie să continue eradicarea corupţiei, care e un fenomen generalizat, de la ciocolata de la ghişeu sau pentru înscrierea copilului la grădiniţă, până la vestitul procent de 10% din valoarea contractelor.
Procurorul Florentina Mirică, unul dintre candidaţii pentru postul de procuroru-şef al DNA, a declarat, joi dimineaţă, înaintea interviului pe care îl susţţine cu ministrul Justiţiei, că DNA trebuie să continue lupta anticorupţie, spunând că acest fenomen este generalizat - de la ciocolata pe care o dăm funcţionarilor la ghişeu, până la procentul de 10 la sută din valoarea contractelor atribuite. Întrebată dacă va cântări în evaluarea pe care o va face ministrul faptul că ea este considerată o apropiată a fostei şefe a DNA Laura Codruţa Kovesi, Mirică a spus că acesta nu este un argument legal şi speră să nu conteze.
Procurorul şef al Serviciului combatere a corupţiei în justiţie din DNA, Florentina Mirică, a spus, la intrarea la Ministerul Justiţiei pentru susţinerea interviului, că se simte pregătită să că speră şi trebuie ca DNA să continue misiunea de eradicare a corupţiei.
"Corupţia nu s-a diminuat, fenomenul este unul generalizat - de la mica corupţie, începând cu ciocolata de la ghişeu sau pentru înscrierea copilului la grădiniţă, până la marea corupţie - vestitul procent de 10 la sută din valoarea contractelor", a declarat Florentina Mirică.
Întrebată dacă crede că va conta în evaluarea pe care o va face ministrul faptul că este considerată o apropiată a fostei şefe a DNA Laura Codruţa Kovesi, Mirică a răspuns: "În mod evident nu este un argument legal şi sper să nu conteze".
De asemenea, întrebată dacă va conta faptul că a instrumentat dosare cu nume grele, precum Gabriel Oprea, Florentina Mirică a afirmat că nu îşi poate imagina cum ar putea să nu cântărească experienţa sa.
"Întotdeauna am avut încredere în ministrul Justiţiei. Este un început bun acest interviu", a mai declarat procurorul DNA Florentina Mirică.
Ea a ţinut să precizeze, legat de inforrmaţiile privind o acţiune a Inspecţiei Judiciare împotriva sa, că nu a fost vorba despre o acţiune disciplinară, ci despre o dispută juridică tranşată de Curtea Constituţională.
Cei patru candidaţi pentru postul de procuror-şef al DNA - procurorul şef adjunct al DNA Marius Iacob, procurorul şef al Serviciului combatere a corupţiei în justiţie din DNA, Florentina Mirică, procurorul şef al Secţiei judiciare penale, Elena Grecu şi adjunctul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Cristian Lazăr - au fost chemaţi la Ministerul Justiţiei începând cu ora 9.00, pentru susţinerea interviului cu ministrul Justiţiei.
Sursa: News.ro
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰