Florin Cîţu: Am susţinerea a 40 dintre cele 48 de filiale judeţene
Premierul Florin Cîţu a afirmat, sâmbătă, că 40 dintre cele 48 de filiale judeţene şi de sector ale Partidului Naţional Liberal au votat moţiunea „România Liberală”, cu care el va candida la congresul din 25 septembrie, iar dintre cele 40 de filiale, doar şase au votat şi moţiunea contracandidatului său.
El a făcut apel la colegii său să se comporte „civilizat” în perioada care a mai rămas până la alegerile interne din partid.
„Astăzi, după ce s-au votat moţiunile, sunt 40 de filiale care au votat moţiunea România liberală şi vă mulţumesc, dintre care 34 au votat doar moţiunea România liberală şi vă mulţumesc mult de tot, sunt 40 din 48. Nu e surpriză pentru mine că membrii Partidului Naţional Liberal vor o Românie liberală, nu ar trebui să fie o surpriză pentru nimeni acest lucru”, a afirmat Florin Cîţu în şedinţa Consiliului Naţional al PNL, organizată sâmbătă după amiază.
Susţinut de 40 din cele 48 de filiale
El a subliniat succesele guvernării pe care o conduce. „Am văzut mesaje în spaţiul public care ar încerca să ştirbească din reuşita acestei guvernări. Sunt lucruri pe care noi le-am promis şi le-am făcut, dar apărut şi probleme pe parcurs. În primul rând, ar trebui să ne aducem aminte că am preluat această guvernare în plină pandemie. Ştiu că lumea a uitat, dar când am preluat guvernarea nu exista nicio doză de vaccin în România, nu exista niciun centru de vaccinare. Am reuşit să fim prima ţară din UE unde vaccinarea se putea face cu buletinul. Şi ăsta este un succes al acestei guvernări liberale şi ar trebui să fim mândri de asta. România a fost ţară verde până acum câteva săptămâni. Am ţinut economia deschisă şi am spus foarte clar că în această guvernare vom ţine economia deschisă, tot ceea ce am spus, am făcut”, a mai afirmat Cîţu.
- Florin Cîțu: Suntem în procedură de remaniere. Voi respecta Constituția, care spune foarte clar că mergi în...
- Florin Cîţu, după introducerea certificatului verde: "Asta facem, nu impunem nicio restricţie". Ce se întâmplă...
- Florin Cîţu, despre introducerea certificatului verde: "Nu văd o restrângere a drepturilor"
Primul ministru a subliniat că „românii, într-o Românie liberală, nu o să mai fie cumpăraţi. Într-o Românie liberală toţi cetăţenii pornesc cu şase egale în viaţă. Am arătat că doar economia liberală poate să producă resursele necesare pentru a avea un sistem de sănătate şi de educaţie performant”
Florin Cîţu a făcut apel la liberali să se comporte „civilizat” în perioada care a rămas până la tranşarea cursei interne din partid.
„Pentru că se uită la noi toată România, aş vrea să vă rog pe toţi să ne comportăm civilizat în această perioadă şi să avem şi Consiliul Naţional, şi Congresul în cele mai bune condiţii. Este o rugăminte pe care o am către toţi colegii: fără a mai ataca PNL, şi aşa sunt destui din afară care ne atacă pe noi. Atunci când atacă, PNL, atacăm fiecare membru al PNL”, le-a mai transmis Florin Cîţu celor peste 550 de delegaţi.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰