Florin Cîţu: Persoanele cu test negativ nu mai au voie la nunţi, restaurante, săli de sport. Masca va fi obligatorie în aer liber în zonele aglomerate
Premierul Florin Cîțu a anunțat joi că în localitățile cu o rată de infectare Covid peste 6 la mie restaurantele, barurile și sălile de sport vor rămâne deschise, dar vor putea intra doar persoanele vaccinate sau trecute prin boală.
- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
”Nu vor mai putea intra persoanele doar cu test negativ, pentru că în cazul lor e risc mare să se îmbolnăvească”, a spus premierul Cîțu la TVR.
El a mai spus că în ședința Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU) s-a mai luat decizia ca școlile să nu mai treacă în online nici în cazul unei incidențe de peste 6 la mie în localitatea respectivă. În schimb, în școlile din localitățile cu peste 6 la mie, elevii vor fi testați cu teste non-invazive o dată sau de două ori pe săptămână, a mai spus premierul. ”Se fac comenzi pentru teste, sunt unele pe stoc, se va urgenta procedura pentru a avea testele cât mai rapid”, a declarat Florin Cîțu.
El a mai spus că CNSU a decis că masca va fi obligatorie în aer liber în zonele aglomerate în localitățile peste 6 la mie.
Iată principalele decizii
- CNSU a aprobat: Şcoala cu prezenţă fizică indiferent de incidenţă. Restricţii ridicate doar pentru vaccinaţi...
- Florin Cîţu afirmă că procedura de achiziţie a testelor pentru elevi va fi urgentată: ''Încercăm să oferim...
- Florin Cîțu confirmă că școlile nu se mai închid la o incidență de peste 6 la mie: ”Decizia va fi pe...
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat Hotărârea numărul 76 prin care se propune:
- abilitarea ME și MS pentru modificarea Ordinului comun nr 5196/1756/2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2 în sensul permiterii participării zilnice, cu prezență fizică la cursuri, a tuturor antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, indiferent de rata de incidență cumulată.
- utilizarea testelor rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă pentru elevi, profesori/învățători educatori.
- majorarea cantităților stocurilor de urgență medicală cu produse, materiale și echipamente sanitare necesare în procesul de vaccinare.
- modificarea și completarea măsurilor adoptate la nivelul localităților în care incidența cumulată a cazurilor, în ultimele 14 zile este mai mare de 6/1000 de locuitori în sensul permiterii desfășurării activităților cu participarea doar a persoanelor vaccinate sau trecute prin boală, până la 50% din capacitatea maximă a spațiului în cazul restaurantelor barurilor, cluburilor și discotecilor, cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte, instituțiilor de cultură, evenimentelor private (nunți, botezuri, mese festive etc.), cursurilor de instruire și workshop-uri pentru adulți, conferințelor, sălilor de sport și/sau fitness, jocurilor de noroc, piscinelor interioare, locuri de joacă pentru copii, săli de jocuri.
- obligativitatea purtării măștii de protecție, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne, în toate spațiile publice închise în cazul incidenței la 14 zile mai mare de 6/1000 de locuitori.
- exceptarea persoanelor de la interdicția de circulație în afara locuinței/gospodăriei pentru persoanele trecute prin boală, aplicabilă în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, în intervalul orar 20,00-5,00, în localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori și pe tot parcursul săptămânii, în localitățile unde incidența cumulată la 14 zile depășește 7,5/1.000 de locuitori.
- permiterea, doar a persoanelor vaccinate sau trecute prin boală, la evenimentele sau activitățile organizate și desfășurate în localitățile în care incidența cumulată a cazurilor, în ultimele 14 zile este mai mare de 6/1000 de locuitori.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰