Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Gabriela Firea a pus tunurile pe Liviu Dragnea: "Am informatii certe că mă spionează. Îmi urmăreste activitatea, clădirea primăriei"

Gabriela Firea lansează încă un atac la adresa lui Liviu Dragnea. Primarul Capitalei susţine că a început să fie spionată, iar cei cu care se întâlneşte sunt hărţuiţi. Iar în spatele acestor acţiuni s-ar afla chiar preşedintele PSD. Firea spune că liderul social-democrat încearcă să impună în PSD un stil de conducere dictatorial.

de Redactia Observator

la 06.09.2018 , 11:13

Gabriela Firea lansează încă un atac la adresa lui Liviu Dragnea. Primarul Capitalei susţine că a început să fie spionată, iar cei cu care se întâlneşte sunt hărţuiţi. Iar în spatele acestor acţiuni s-ar afla chiar preşedintele PSD. Firea spune că liderul social-democrat încearcă să impună în PSD un stil de conducere dictatorial. Până acum, Liviu Dragnea nu a comentat declaraţiile edilului general. Nemulţumirile ar putea fi tranşate, potrivit unor surse, într-o nouă şedinţă CEX care ar putea avea loc peste două săptămâni.

Gabriela Firea a declarat aseară că liderul social democrat o spionează folosind metodele statului paralel. Toate i se întâmplă, susţine primarul Capitalei, după ce a luat poziţie în şedinţa Comitetului executiv al Partidului, la Neptun. Se aştepta ca Liviu Dragnea să o invite apoi la o discuţie.

Gabriela Firea mai spune că în momentele cele mai grele ale carierei sale politice, atunci când fostul preşedinte Traian Băsescu o ameninţa că nu îşi va mai găsi soţul acasă, Liviu Dragnea juca pentru alte tabere decât PSD.

Vezi și

Despre nemulţumirile sale, primarul Capitalei a vorbit ieri şi într-o conferinţă de presă.

Cu şeful PSD nu ar mai fi în relaţii bune de la finalul anului trecut, când s-a pus în discuţie reducerea cu 40 de procente a bugetului municipalităţii. Picătura care ar fi umplut paharul, spune primarul general, ar fi fost protestele violente din 10 august.

Firea mai spune că neîntelegerile cu liderul de partid ar fi generat o campanie de defăimare la adresa ei. Şi că s-ar încerca înlăturarea sa din toate funcţiile pe care le deţine.

Liviu Dragnea nu a avut nicio reacţie în faţa valului de atacuri. Liderii PSD cred că nemulţumirile Gabrielei Firea trebuie discutate în interiorul PSD şi nu la televizor.â

Tensiunile ar putea fi tranşate la următoarea şedinţă a Comitetului Executiv al partidului care ar urma să aibă loc peste două săptămâni.

Potrivit unor surse din interiorul PSD, Liviu Dragnea nu vrea să îi retragă sprijinul politic edilului Capitalei.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aveți încredere în influencerii de pe rețelele de socializare?
Observator » Ştiri politice » Gabriela Firea a pus tunurile pe Liviu Dragnea: "Am informatii certe că mă spionează. Îmi urmăreste activitatea, clădirea primăriei"