Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Gorghiu: Voicu a demisionat din funcția de președinte al Comisiei de Cod electoral

Deputatul PNL Mihai Voicu a demisionat din funcția de președinte al Comisiei de Cod electoral ca formă de protest față de tergiversarea de către PSD a adoptării legii votului prin corespondență, a anunțat marți copreședintele liberalilor, Alina Gorghiu

de Redactia Observator

la 22.09.2015 , 15:34

Deputatul PNL Mihai Voicu a demisionat din funcția de președinte al Comisiei de Cod electoral ca formă de protest față de tergiversarea de către PSD a adoptării legii votului prin corespondență, a anunțat marți copreședintele liberalilor, Alina Gorghiu

"Mihai Voicu a fost numit printr-o hotărâre a Parlamentului președinte al Comisiei de Cod electoral. Astăzi, PNL și vicepreședintele Mihai Voicu au decis ca această funcție să fie părăsită de Mihai Voicu. Demisia din funcția de președinte vreau să fie înțeleasă foarte clar de opinia publică drept o formă clară de protest față de tergiversarea legii votului prin corespondență", a spus Gorghiu, într-o conferință de presă.

Ea a susținut că, în cazul în care PNL ar continua să conducă această comisie, ar fi "zidul în spatele căruia PSD va putea să dirijeze marea farsă" cu privire la votul prin corespondență.

Articolul continuă după reclamă

"De astăzi, întreaga responsabilitate pentru neadoptarea legii votului prin corespondență revine PSD. Astfel, PSD va trebui să dea un răspuns tranșant dacă acționează în dauna comunității din Diaspora sau dacă va vrea să marșeze la propunerea PNL de adoptare a acestei legi", a afirmat Gorghiu.

Potrivit acesteia, cei cinci liberali din Comisia de Cod electoral vor vota pentru adoptarea acestei legi.

Ea a explicat că "este timpul să se pună punct acestei șarade de prost gust, a acestei mime de adoptare a votului prin corespondență" realizată de PSD.

La rândul său, Mihai Voicu a susținut că PNL nu mai are nimic de demonstrat în privința votului prin corespondență, arătând că proiectul liberalilor pe această temă există de șase luni și a fost realizat în consultare cu ambasadele și cu românii din străinătate.

"Acest film prost trebuie să înceteze. PSD trebuie să demonstreze că dorește să voteze acest proiect", a arătat deputatul PNL.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
L-aţi întrebat pe ChatGPT ce cadou să cumpăraţi de sărbători celor dragi?
Observator » Ştiri politice » Gorghiu: Voicu a demisionat din funcția de președinte al Comisiei de Cod electoral