Iohannis: România beneficiază de cel mai înalt grad de securitate și apărare din întreaga istorie
Aderarea României la spațiul Schengen rămâne o prioritate pentru perioada următoare, a declarat preşedintele Klaus Iohannis la Reuniunea Anuală a Diplomației Române. Este prima apariţie publică a şefului statului de la tragediile recente care au avut loc, moartea gravidei de la Maternitatea din Botoşani, accidentul de la 2 Mai, în urma căruia un tânăr drogat a ucis cu maşina doi tineri studenţi şi incendiul de sâmbătă noaptea, de la staţia GPL din Crevedia, care s-a soldat cu doi morţi şi peste 30 de răniţi, majoritatea dintre ei pompieri.
„Aderarea României la spațiul Schengen rămâne o prioritate pentru perioada următoare. Locul României este în spațiul Schengen, iar acest obiectiv trebuie să fie atins, atât în baza performanțelor noastre recunoscute, cât și ca o confirmare a faptului că Uniunea este capabilă să răspundă necesității de coeziune, reziliență și securitate sporită”, afirmă Klaus Iohannis.
Șeful statului menționează că, „mai ales în actualul context, este nevoie de cooperare loială pe baze constructive și de consolidarea unei Uniuni fără fragmentări în interiorul său”.
„Trebuie să transmiteți cu și mai multă fermitate mesajul că, în mod evident, România este parte a soluției şi contribuie direct şi tangibil la securitatea Uniunii. Față de toate acestea, avem așteptarea legitimă de la toți partenerii noștri europeni să demonstreze solidaritate”, încheie președintele Iohannis.
Iohannis cere ambasadorilor ca românii să poată vota la alegerile din 2024
- Iohannis, de Ziua Marinei: România va continua să susțină Ucraina cât va fi necesar, în lupta sa pentru pace...
- Iohannis, surprins în pantaloni scurți pe Vârful Moldoveanu. Prima Doamnă, cu steagul tricolor în mâini
- Reacţia lui Iohannis, după bombardarea portului Izmail, la graniţa cu România: Inacceptabil. Sunt crime de război
„Amintesc faptul că ne aflăm în pragul unui an electoral care va presupune desfășurarea a trei procese electorale în care veți fi implicați, două naționale și unul european”, spune Klaus Iohannis la întâlnirea anuală cu ambasadorii și consulii români.
El afirmă că „aceste procese electorale nu sunt doar un exercițiu administrativ, sunt expresia democrației în sine”. „De aceea, vă solicit să depuneți toate eforturile ca toți cetățenii români, oriunde s-ar afla, să-și poată exercita dreptul de vot în cele mai bune condiții”, încheie șeful statului. În 2024 vor avea loc alegeri parlamentare, prezidențiale și europarlamentare.
Solidaritatea României față de Ucraina a rămas de neclintit, dă asigurări şeful statului
În cadrul Reuniunii Anuale a Diplomației Române, preşedintele Iohannis transmite că solidaritatea României față de Ucraina a rămas de neclintit. El afirmă că prioritatea momentului constă în obținerea deciziei politice de deschidere a negocierilor de aderare la Uniunea Europeană cu Republica Moldova și Ucraina.
„Consecințele nocive la nivel global ale războiului de agresiune de la granițele noastre au determinat adaptarea noastră rapidă și formularea de răspunsuri ferme pe o linie clară și puternic asumată a politicii noastre externe”, spune Klaus Iohannis la evenimentul prilejuit de primirea șefilor de misiuni diplomatice, a șefilor oficiilor consulare și a directorilor Institutelor culturale românești cu ocazia Reuniunii Anuale a Diplomației Române.
El afirmă că au trecut „mai bine de 18 luni de la declanșarea războilui de către Rusia, iar solidaritatea României față de Ucraina a rămas de neclintit”. „Vom continua să sprijinim Ucrraina atât timp cât va fi necesar. Totodată, vom continua să fim alături de Republica Moldova, grav afectată de război, prin asistență financiară, expertiză și sprijin politic fără precedent, în edificarea unui parcurs european ireversibil, dar și în construcția unui stat sigur și prosper pentru toți cetățenii săi. Prioritatea momentului constă în obținerea deciziei politice de deschidere a negocierilor de aderare la UE cu Republica Moldova și Ucraina”, adaugă șeful statului.
"România beneficiază de cel mai înalt grad de securitate"
„În ceea ce privește rolul României în NATO, la Summitul de la Vilnius România şi-a atins toate obiectivele. Am marcat pași decisivi în consolidarea securității noastre colective, iar sarcina dumneavoastră este de a acționa hotărât pentru implementarea deciziilor Summitului. Pentru orice amenințare de securitate care ar putea afecta România, Alianța are, datorită adoptării noilor planuri de apărare, un răspuns pregătit, pe măsură.
Este creat și cadrul necesar pentru aducerea grupurilor de luptă, inclusiv a celui din România, la nivel de brigadă, prin forțe de întărire, dacă situația o va impune. Totodată, vom accelera procesele legate de prepoziționarea de echipamente. O repet: România și cetățenii săi beneficiază acum de cel mai înalt grad de securitate și apărare din întreaga noastră istorie”, spune Klaus Iohannis.
El afirmă că România va continua să asigure îndeplinirea angajamentelor naționale, în strânsă coordonare cu aliații, inclusiv în cadrul Formatului București 9, „care și-a dovedit utilitatea în asigurarea unei coordonări eficiente pe Flancul Estic”.
„Salut, totodată, reconfirmarea importanței strategice a Mării Negre și vă încurajez să continuați eforturile pentru consolidarea locului acesteia pe agenda NATO. Evoluții precum proeminența regiunii în eforturile globale de asigurare a transferului grânelor ucrainene către piețele internaționale pot facilita aceste eforturi. În același sens contribuie și finalizarea de către Statele Unite a Strategiei de Securitate la Marea Neagră, la care Ministerul Afacerilor Externe a contribuit substanțial. Implementarea acesteia va oferi și mai multă substanță cooperării noastre în regiune.
Nu în ultimul rând, dezvoltarea și aprofundarea Parteneriatului nostru Strategic cu Statele Unite ale Americii reprezintă un pilon a cărui relevanță se reconfirmă și se consolidează. Suntem profund angajați în menținerea și întărirea relației transatlantice. Totodată, dorim să creștem prezența americană în regiunea noastră, sub toate aspectele sale: militară, economică, energetică și politică. Vom continua să acționăm împreună cu partenerii americani pentru obiectivul comun de accedere a României în Programul Visa Waiver”încheie șeful statului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰