Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Iohannis: "România trebuie sa fie un reper de stabilitate în zonă"

Președintele Klaus Iohannis a apreciat sâmbătă că rolul României în contextul tensiunilor de la granița estică a Uniunii Europene (UE) este acela de a fi "un reper de stabilitate în zonă și de gândire politică înțeleaptă"

de Redactia Observator

la 28.02.2015 , 13:23

Președintele Klaus Iohannis a apreciat sâmbătă că rolul României în contextul tensiunilor de la granița estică a Uniunii Europene (UE) este acela de a fi "un reper de stabilitate în zonă și de gândire politică înțeleaptă"

"Recentele vizite în Republica Moldova și Germania mi-au oferit, din două perspective diferite, o imagine mai nuanțată asupra situației geopolitice actuale. Rolul României este de a fi un reper de stabilitate în zonă și de gândire politică înțeleaptă în contextul tensiunilor și al pericolului de la granița de est a Uniunii Europene", a scris președintele pe contul său de Facebook.

Totodată, șeful statului a precizat că soluțiile de pace și prosperitate pot apărea numai din întâlnirea Estului cu Vestul.

Articolul continuă după reclamă

"La Chișinău, am vorbit despre drumul european pe care îl are de parcurs Republica Moldova, iar la Berlin despre drumul pe care îl are de parcurs Uniunea Europeană către țări expuse instabilității precum Republica Moldova. Numai din această întâlnire a Estului cu Vestul pot să apară soluții de pace și speranțe de prosperitate. Este o temă de reflecție politică pe care o voi adânci cu prilejul vizitei mele la Kiev", a susținut Iohannis.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri politice » Iohannis: "România trebuie sa fie un reper de stabilitate în zonă"