Klaus Iohannis: Succesul finalizării MCV trebuie completat anul acesta cu aderarea binemeritată la Schengen
Succesul finalizării MCV trebuie completat anul acesta cu aderarea binemeritată a României la Schengen, a declarat preşedintele Klaus Iohannis. Șeful statului a menționat că ţara noastră este pregătită din toate punctele de vedere şi vor fi făcute demersuri pe toate palierele pentru obţinerea unei decizii favorabile.
"La nivel european, am încredere că anul 2023 va fi un reper pentru Uniunea Europeană mai puternică şi mai rezilientă, o uniune a valorilor capabilă să proiecteze stabilitate şi pregătită să facă faţă provocărilor viitorului curent.
Urez succes preşedinţiei suedeze a Consiliului Uniunii Europene şi salutăm angajamentul acesteia de a se implica în protejarea valorilor democratice şi a statului de drept faţă de care România însăşi este profund ataşată", a afirmat Iohannis la Palatul Cotroceni.
El a adăugat că România este o parte importantă a soluţiei la provocările de securitate.
Iohannis: Am contribuit şi contribuim consistent la întărirea securităţii UE
"Succesul finalizării Mecanismului de Cooperare şi Verificare în 2022 trebuie completat anul acesta cu aderarea binemeritată la Schengen, pentru că România este pregătită din toate punctele de vedere. Locul României şi al cetăţenilor săi este în Schengen.
Mulţumesc tuturor statelor care ne-au sprijinit şi contăm pe sprijinul dumneavoastră şi în continuare reafirm şi în acest cadru că vom face toate demersurile care ţin de noi pe toate palierele şi la toate nivelurile astfel încât România să obţină o decizie favorabilă pentru aderarea la spaţiul Schengen. România este cu siguranţă o parte importantă a soluţiei la provocările de securitate cu care ne confruntăm la nivel european, am contribuit şi contribuim consistent la întărirea securităţii Uniunii", a subliniat şeful statului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰