Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Iohannis vrea ca guvernul condus de Ciolacu să se instaleze până pe 30 mai: Nu am niciun interes să trag de timp, rotația trebuie să se desfășoare rapid

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, că după părerea lui, calendarul iniţial al rocadei poate fi respectat. Vineri ar începe procedura, iar în varianta optimală ea s-ar putea încheia pe 30 mai. El a precizat că le-a transmis acest lucru liberalilor şi i-a rugat să trateze negocierile în coaliţie şi cu greviştii cu toată seriozitatea şi să fie o parte relevantă în păstrarea stabilităţii guvernării.

de Redactia Observator

la 24.05.2023 , 20:39

”După părerea mea, calendarul iniţial al rocadei poate fi respectat. Vineri ar începe procedura, iar în varianta optimală ea s-ar putea încheia pe 30 mai. Aceste chestiuni le-am spus şi celor din PNL”, a anunţat preşedintele.

„Imediat ce premierul își depune mandatul, voi iniția următorii pași. Nu am niciun interes să trag de timp și să apară sincope și incertitudini. Această rotație trebuie să se desfășoare rapid, corect, cum se zice «sticlă». Oamenii trebuie să vadă că aici nu e rost de negocieri, de tras sfori, ci de o chestiune pe care coaliția și-a însușit-o de la început și se respectă”, a subliniat Klaus Iohannis.

El a arătat că ”i-a rugat să trateze negocierile în coaliţie şi cu greviştii cu toată seriozitatea şi să fie o parte relevantă în păstrarea stabilităţii guvernării, stabilitatea generală în România, fiindcă numai de instabilitate şi de certuri politice nu avem nevoie”.

Vezi și

”Este nevoie de stabilitate, de o guvernare înţeleaptă şi sigur de măsuri care vin să sprijine şi pe cei care lucrează şi au aşteptări din partea guvernanţilor. În esenţă, toate aceste chestiuni pot fi rezolvate cu înţelepciune”, a mai spus şeful statului. 

Pe acelaşi subiect

Premierul confirmă că îşi dă demisia pe 26 mai

Premierul Nicolae Ciucă a confirmat miercuri, în Argeş, că îşi depune mandatul pe 26 mai, vineri. Şeful Executivului spune că după ziua de vineri va lua o decizie dacă rămâne în Guvern.

"Dacă am spus că îmi depun mandatul. Aşa cum am menţionat de fiecare dată, vineri este ziua în care, conform calendarului, îmi voi depune mandatul”, a declarat premierul, la Vila Florica. 

Despre rămânerea în Executiv, premierul a declarat: ”Se consumă ziua de vineri şi voi lua o decizie. Până luni voi lua o decizie”. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Ştiri politice » Iohannis vrea ca guvernul condus de Ciolacu să se instaleze până pe 30 mai: Nu am niciun interes să trag de timp, rotația trebuie să se desfășoare rapid