Preşedintele României şi Donald Trump au discutat despre îmbunătăţirea parteneriatului dintre ţări
După doi ani, Klaus Iohannis a revenit la Casa Albă. Preşedintele României şi Donald Trump au discutat despre îmbunătăţirea parteneriatului strategic dintre cele două ţări şi au semnat o declaraţie comună în acest sens.
După doi ani, Klaus Iohannis a revenit la Casa Albă. Preşedintele României şi Donald Trump au discutat despre îmbunătăţirea parteneriatului strategic dintre cele două ţări şi au semnat o declaraţie comună în acest sens.
România şi Statele Unite vor să intensifice colaborarea pe plan economic, militar, de securitate şi energetic. Cei doi şefi de stat s-au arătat îngrijoraţi de faptul că Europa ar putea deveni dependentă de gazele ruseşti.
Cât despre problema ridicării vizelor, care îi interesează cel mai mult pe români, Donald Trump a spus că sprijină în continuare această idee.
Nu au lipsit nici momentele inedite. Iohannis a primit cadou o şapcă, iar Trump i-a lăudat pe români şi a spus că i-ar plăcea să ne viziteze ţara.
O discuţie excelentă şi o atmosferă deschisă, aşa a descris preşedintele României întâlnirea cu omologul său american.
Klaus Iohannis l-a asigurat pe Donald Trump că ţara noastră va continua să fie un aliat de încredere al Statelor Unite, la 15 ani de la aderarea României la NATO.
Relaţia României cu Statele Unite are un viitor foarte strălucit. A fost titlul unui comunicat de presă emis de Casa Albă chiar în timpul discuţiilor din Biroul Oval.
Cei doi şefi de stat au semnat o declaraţie comună şi au spus că vor continua să lucreze pentru a îmbunătăţi parteneriatele energetice, militare, economice şi de securitate.
Donald Trump a apreciat şi eforturile în lupta anticorupţie şi pentru apărarea statului de drept. Cât priveşte problema vizelor pentru români, România ar putea deveni, în curând, eligibilă pentru intrarea în programul Visa Waiver.
Atât România, cât şi Statele Unite se opun proiectului Nord Stream II, prin care Europa ar putea deveni dependentă de gazele ruseşti. Totodată, Donald Trump s-a arătat îngrijorat şi de faptul că investiţiile chineze în reţele de comunicaţii 5G ar diminua securitatea cibernetică.
Preşedintele american a avut numai cuvinte de laudă despre România şi români. A lăudat ţara noastră pentru angajamentul de a da 2 la sută din PIB pentru apărare, dar şi pentru contribuţiile la misiunile NATO în Afganistan sau Kosovo. Şi nu exclude o vizită în România.
Klaus Iohannis a primit un cadou inedit de la omologul său american: o şapcă albă pe care scrie Make Romania great again - Să facem România măreaţă din nou''. Mesajul este similar cu cel folosit de Trump în campania electorală.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰