Klaus Iohannis l-a felicitat pe Vladimir Putin pentru câştigarea unui nou mandat
Preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis, astăzi, felicitări lui Vladimir Putin pentru câştigarea unui nou mandat!
Preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis, astăzi, felicitări lui Vladimir Putin pentru câştigarea unui nou mandat! Şeful statului este unul dintre puţinii lideri europeni care l-au felicitat pe preşedintele reales al Rusiei.
Singurii care au mai făcut-o au fost cancelarul german, Angela Merkel, preşedintele Franţei şi premierul Ungariei, Viktor Orban. Şeful Consiliului European, Donald Tusk, a ales să nu îi transmită niciun mesaj lui Vladimir Putin, în timp ce preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker a primit critici dure pentru mesajul de felicitare.
Şi preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a atras valuri de critici pentru că a ignorat sfaturile consilierilor şi l-a felicitat telefonic pe omologul său rus. Vladimir Putin a câştigat al patrulea mandat de preşedinte, după ce a obţinut 77 la sută din voturi, într-un tur intens contestat de opoziţie. Victoria lui Putin vine în plin scandal de otrăvire a unui spion rus în Marea Britanie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰