Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Klaus Iohannis pleacă săptămâna viitoare la New York. Șeful statului va participa la Adunarea Generală a ONU

Preşedintele Klaus Iohannis va conduce delegaţia României care va participa, săptămâna viitoare, marţi şi miercuri, la New York, la segmentul la nivel înalt al celei de-a 77-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), a anunţat, vineri, Administraţia Prezidenţială, scrie Agerpres. În continuare, şeful statului va efectua o vizită de două zile la San Francisco.

de Redactia Observator

la 16.09.2022 , 15:43

Klaus Iohannis pleacă săptămâna viitoare la New York. Șeful statului va participa la Adunarea Generală a ONU Klaus Iohannis pleacă săptămâna viitoare la New York. Șeful statului va participa la Adunarea Generală a ONU - Profimedia Images

Potrivit sursei citate, participarea preşedintelui la sesiunea din acest an va constitui o oportunitate de evidenţiere a poziţiei ţării noastre cu privire la actualele provocări globale, în contextul agresiunii ilegale şi neprovocate a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, care necesită solidaritate, unitate şi reacţie rapidă, bazate pe respectarea dreptului internaţional.

"Preşedintele Klaus Iohannis va evidenţia, de asemenea, în cadrul intervenţiei sale naţionale, necesitatea unor soluţii comune în ceea ce priveşte celelalte provocări la nivel global precum securitatea energetică, schimbările climatice, securitatea alimentară şi accesul la educaţie", arată Administraţia Prezidenţială.

Tema celei de-a 77-a sesiuni a Adunării Generale a ONU o constituie "Soluţiile prin solidaritate, sustenabilitate şi ştiinţă". Printre priorităţile sesiunii de anul acesta se vor afla pacea şi securitatea umană, dezvoltarea durabilă, principiul "a nu lăsa pe nimeni în urmă", incluziunea socială, securitatea cibernetică, drepturile omului, biodiversitatea, managementul apelor şi gestionarea provocărilor globale, precum schimbările climatice şi pandemia de COVID-19, pe baza datelor ştiinţifice.

Articolul continuă după reclamă

Klaus Iohannis, vizită la New York și San Francisco

Pe acelaşi subiect

Segmentul de dezbateri generale la nivel înalt debutează marţi, acesta marcând cel mai important eveniment internaţional anual de diplomaţie multilaterală. Şeful statului va susţine marţi, în prima zi a segmentului la nivel înalt al dezbaterilor generale, intervenţia naţională în plenul Adunării Generale a ONU.

Administraţia Prezidenţială mai informează că, la invitaţia preşedintelui Consiliului European, Charles Michel, a preşedintelui Republicii Senegal, Macky Sall, lider al Uniunii Africane, a preşedintelui Guvernului Regatului Spaniei, Pedro Sanchez, şi a secretarului de stat al SUA, Antony Blinken, preşedintele Iohannis va participa la Summitul global dedicat securităţii alimentare (Global Food Security Summit). Cu acest prilej, şeful statului va transmite un mesaj privind eforturile ţării noastre de a sprijini tranzitul cerealelor din Ucraina şi de a răspunde preocupărilor la nivel global privind evitarea unei crize alimentare.

În marja Adunării Generale a ONU, va avea loc şi Summitul Transformării Educaţiei (Transforming Education Summit-TES), în cadrul căruia preşedintele va transmite un mesaj video în care va face referire la o serie de angajamente ale României în domeniul educaţiei, în linie cu obiectivele reuniunii. La iniţiativa lui Klaus Iohannis, România va coprezida linia tematică "Profesorii, predarea şi cariera didactică".

Programul şefului statului cuprinde şi o serie de evenimente formale consacrate, incluse în programul fiecărui segment de nivel înalt al Adunării Generale a ONU.

În marja participării la Adunarea Generală a ONU, preşedintele Klaus Iohannis va avea o întrevedere bilaterală cu preşedintele Grupului Băncii Mondiale, David Malpass.

Vizita şefului statului în Statele Unite ale Americii va include şi o deplasare la San Francisco (California), joi şi vineri. Cu acest prilej, preşedintele Klaus Iohannis va avea o întâlnire cu membrii comunităţii româneşti. De asemenea, el se va întâlni cu reprezentanţi ai conducerii unor companii din domeniul tehnologiilor inovative. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri politice » Klaus Iohannis pleacă săptămâna viitoare la New York. Șeful statului va participa la Adunarea Generală a ONU