Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Klaus Iohannis va avea consultări cu mediul politic şi cu partenerii sociali pe tema proiectului "România Educată"

Preşedintele Klaus Iohannis va avea consultări cu mediul politic şi cu partenerii sociali pe tema proiectului „România Educată”, în perioada 5 - 7 iulie, la Palatul Cotroceni, în contextul finalizării dezbaterii publice, transmite Administraţia Prezidenţială, potrivit news.ro.

de Redactia Observator

la 05.07.2021 , 07:13

Klaus Iohannis va avea consultări cu mediul politic şi cu partenerii sociali pe tema proiectului "România Educată"

Premierul Florin Cîţu va fi prezent, luni la Cotroceni, la această întrevedere, potrivit agendei prim-ministrului transmisă de Guvern.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, calendarul consultărilor este următorul:

  • Luni, 5 iulie 2021, de la ora 17:00, la Palatul Cotroceni, întrevedere cu liderii coaliţiei de guvernare;
  • Marţi, 6 iulie 2021, de la ora 16:00, la Palatul Cotroceni, întrevedere cu conducerea Parlamentului şi cu membri ai Comisiilor de Învăţământ din cele două camere;
  • Miercuri, 7 iulie 2021, de la ora 16:00, la Palatul Cotroceni, întrevedere cu partenerii de dialog social din zona educaţiei şi cu reprezentanţii organizaţiilor nonguvernamentale implicate în proiectul 'România Educată'”
Articolul continuă după reclamă

La discuţii, vor fi prezentate principalele zone de reformă şi linii de acţiune ale proiectului „România Educată”, în vederea realizării unui consens social şi politic, care să garanteze implementarea sa şi asumarea transpartinică, mai indică sursa menţionată.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri politice » Klaus Iohannis va avea consultări cu mediul politic şi cu partenerii sociali pe tema proiectului "România Educată"