Ligia Deca, noul ministru al Educației, a depus jurământul la Palatul Cotroceni. "România Educată", printre prioritățile mandatului
Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul prin care Ligia Deca este numită în funcția de ministru al Educației, după demisia lui Sorin Cîmpeanu. Ceremonia de învestitură a avut loc luni, la ora 18:00, la Palatul Cotroceni.
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat luni, 3 octombrie 2022, următoarele decrete:
- Decret prin care se eliberează doamna Ligia Deca din funcția de consilier prezidențial;
- Decret prin care se numește în funcția de membru al Guvernului doamna Ligia Deca, ministrul Educației.
Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură va avea loc astăzi, ora 18:00, la Palatul Cotroceni, fiind transmisă presei prin sistemul unic de transmisiune în direct și pe site-ul Administrației Prezidențiale.
Consilierul prezidenţial Ligia Deca, propunerea PNL pentru funcţia de ministru al Educaţiei
- Cine este Ligia Deca, votată de PNL pentru funcţia de ministru al Educaţiei. Florin Cîțu și Florin Roman,...
- Cum explica Sorin Cîmpeanu lucrarea în care ar fi plagiat 92 de pagini. Emilia Șercan: "Lucruri de un ridicol...
- Klaus Iohannis, după scandalul care a dus la demisia ministrului Educaţiei: "Toleranţă zero în privinţa...
S-au înregistrat doar două voturi de abţinere, care au venit din partea lui Florin Cîţu şi Florin Roman. Decizia a fost confirmată, luni, de premierul Nicolae Ciucă. Ligia Deca este doctor în științe politice și absolventă a unui program postdoctoral la New Europe College şi consilier prezidenţial la Departamentul Educație și Cercetare.
Ligia Deca a colaborat în calitate de expert cu instituţii precum Consiliul Europei şi Comisia Europeană. În 2014, a fost invitată să facă parte din Grupul de Experţi „Ştiinţa în educaţie” înfiinţat la iniţiativa Comisiei Europene. În perioada 2017-2020, a fost membru al Boardului Executiv al Comisiei Fulbright în România.
Deca a fost numită Consilier de Stat în iunie 2015, iar în decembrie 2019 a fost numită în funcţia de Consilier al preşedintelui Klaus Iohannis la Departamentul Educaţie şi Cercetare.
Sorin Cîmpeanu a demisionat în urma acuzațiilor de plagiat
Sorin Cîmpeanu a anunţat săptămâna trecută, în contextul acuzaţiilor de plagiat la adresa sa, că a decis, "din proprie iniţiativă", să demisioneze din funcţia de ministru al Educaţiei. "A fost o şansă şi o onoare pentru mine sa încep reformarea din temelii a sistemului national de învăţământ", a afirmat el. Cîmpeanu s-a descris ca "omul care construieşte" şi nu unul "care dărâmă".
"Proiectele legilor România Educata reprezintă cea mai bună şansă pentru o educaţie aşa cum cred ca ne dorim cu toţii. Altfel, în lipsa unui acces echitabil la o educaţie de calitate, vor fi şi mai mulţi oamenii care nu percep conţinuturi şi nu înţeleg adevăratul sens al cuvintelor", a susţinut el.
Premierul Nicolae Ciucă a anunţat că a acceptat demisia ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, căruia i-a mulţumit "pentru colaborarea de până acum".
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰