Ludovic Orban, anunț despre o eventuală demisie după incendiul de la secția ATI Piatra Neamț
Ludovic Orban a vorbit, miercuri seară, despre o eventuală demisie din fruntea Guvernului, după incendiul produs pe secția de terapie intensivă a spitalului de la Piatra Neamţ.
- Ludovic Orban a spus că ceea ce s-a întâmplat la Piatra Neamț este o chestiune ce ține de managementul unui spital.
- Premierul a exclus varianta unei demisii din fruntea Guvernului și a spus că imediat ce a aflat de tragedie ”a pus în mişcare întreg mecanismul”.
Orban a declarat că nu are niciun motiv să-și dea demisia, argumentând că ceea ce s-a întâmplat "ţine de managementul unui spital şi de deciziile care s-au luat legate de funcţionarea unei secţii de terapie intensivă".
"Nu mi-a trecut prin cap, va spun sincer, sa-mi dau demisia. Ceea ce s-a întâmplat la Piatra Neamţ este o chestiune care ţine de managementul unui spital şi de deciziile care s-au luat legate de funcţionarea unei secţii de terapie intensivă, care a fost mutată cu nici 24 de ore înainte de la etajul III la etajul II. În urma acestei drame, noi am luat imediat decizii, imediat ce am aflat am pus în mişcare întreg mecanismul. Ministrul Tătaru a fost la Piatra Neamţ, a văzut ce se întâmplă, m-am dus la centrul de comandă împreună cu toată echipa de comandă, am asigurat transportul pacienţilor care erau la terapie intensivă", a spus Ludovic Orban, la România TV.
Premierul a declarat că a prezentat în primă lectură o ordonanţă de urgenţă prin care se va aloca o sumă de minimum 50 de milioane de euro pentru finanţarea lucrărilor de modernizare a instalaţiilor din spitale.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰