Video Ludovic Orban şi Florin Cîţu, cu cuţitele pe masă înainte de congresul în care se stabileşte preşedintele PNL
Se ascut cuţitele în PNL! Găştile s-au format şi bătălia e pe faţă. După luni de tărăgănări, Florin Cîţu şi-a anunţat candidatura la şefia PNL. Sigur pe el şi cu lideri marcanţi în spate, premierul e sigur de reuşită. De cealaltă parte, Ludovic Orban îşi joacă viitorul ca om politic. Şi ţinteşte mai sus. Peste patru ani, vrea să candideze la preşedinţia României.
- Noul preşedinte al Partidului Naţional Liberal ar urma să se stabilească pe 25 septembrie
Florin Cîţu, premierul României: Mă înscriu în competiția pentru șefia Partidului Național Liberal. Voi câștiga.
Ludovic Orban, preşedintele PNL: Sunt și trecut şi prezent şi viitor.
Roata s-a învârtit. Premierul e acum în plină campanie electorală pentru şefia PNL direct din fotoliul de la Guvern. Avantaj el.
Florin Cîţu, premierul României: Deja estimările arată o creştere de economică de 7 la sută, ceea ce înseamnă mai mulţi bani pentru investiţii.
Într-o mişcare de forţă în faţa sediului PNL, înconjurat de lideri vechi şi noi, dintre care unii au şi "sângerat" pentru partid, Florin Cîţu şi-a anunţat candidatura la şefia PNL. Între timp, Ludovic Orban era închis în birou, cu geamurile larg deschise prin care i se auzeau râsetele.
Florin Cîţu, premierul României: România se schimbă, lumea se schimbă, e nevoie şi de alt tip de politician.
În spatele premierului este aripa PD, reprezentată de Emil Boc, dar şi oameni apropiaţi de preşedintele Klaus Iohannis, precum Nicolae Ciucă, Monica Anisie şi Raluca Turcan.
Congresul PNL, pe 25 septembrie
Orban începe să simtă cum e să rămâi fără spate: lângă Cîţu au apărut politicieni pe care chiar el i-a propulsat în funcţii.
Ludovic Orban, preşedintele PNL: Rareş Bogdan a avut anumite declaraţii neprietenoase la adresa mea, dar deocamdată a fost într-o poză.
Ludovic Orban, preşedintele PNL: M-a întrebat mass-media - "Dumneavoastră nu aveţi o echipă în spate?". Echipa mea este Partidul Național Liberal. Este fiecare membru PNL.
După discursurile de la Teatrul de Vară din Herăstrău, Florin Cîţu şi echipa s-au retras în culise, la Vila Lac. Orban a rămas în luminile rampei şi s-a pozat cu fiecare doritor în parte.
Ioan Stanomir, analist politic: Florin Cîţu se prezintă ca un renovator al PNL, ca o voce nouă, o figură nouă. În vreme ce Ludovic Orban insistă pe această componentă a tradiţiei şi a experienţei.
Viitorul PNL se decide pe 25 septembrie, la congres. Fie că eşti Violeta Alexandru, cea mai aprigă susţinătoare a lui Ludovic Orban, sau Cătălin Boboc, apropiat al lui Cîţu, dragostea faţă de partid prinde aripi şi merge mai departe.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰