Lupta din PNL. Cum se împart filialele din Moldova între Ludovic Orban şi Florin Cîţu
Filialele PNL din Moldova şi-au ales, în weekend, noi conduceri în perspectiva Congresului din toamnă. Jumătate sunt pro-Orban, jumătate sunt pro-Cîţu, însă actualul lider al PNL are un uşor avantaj, susţin surse politice pentru News.ro. De partea cealaltă, premierul mizează pe voturile din Transilvania.
În regiunea Nord-Est, trei filiale PNL sunt de partea premierului Florin Cîţu (Suceava, Neamţ şi Vaslui), în timp ce trei sunt de partea preşedintelui în funcţie Ludovic Orban (Botoşani, Bacău, Iaşi). Organizaţia PNL Suceava e condusă cu mână de fier de Gheorghe Flutur, aşadar delegaţii suceveni vor vota fără excepţie cu Florin Cîţu la Congresul din septembrie.
În schimb, filialele Vaslui şi Neamţ, chiar dacă sunt conduse de apropiaţi ai premierului, vor fi divizate. Spre exemplu, Nelu Tătaru a câştigat cu scandal alegerile interne din Vaslui, însă o parte dintre delegaţi sunt de partea lui Marius Arcăleanu, prim-vicepreşedintele organizaţiei municipale, unul dintre apropiaţii lui Orban.
La Neamţ, prefectul George Lazăr, susţinător al premierului Cîţu, a fost ales preşedintele filialei judeţene, după ce l-a învins pe deputatul Laurenţiu Leoreanu, unul dintre apropiaţii lui Orban. Pe hârtie, voturile filialei Neamţ se vor împărţi la Congres, însă surse politice susţin că Leoreanu ar putea trece şi el în tabăra lui George Lazăr.
Cîțu, întrerupt de aplauze pentru Orban la Iași: Ciudat, am venit impreună, dar aţi ajuns mai târziu, dar asta este
- Ludovic Orban, despre colegii din coaliție: Nu i-am văzut la Ziua Drapelului, jurând pe Biblie şi făcând cruce....
- Florin Cîţu: "Economia României, cea mai rapidă revenire după o criză economică din ultima sută de ani"
- Klaus Iohannis va avea consultări cu mediul politic şi cu partenerii sociali pe tema proiectului "România Educată"
La Bacău, senatorul PNL Daniel Fenechiu şi-a anunţat candidatura la şefia PNL Bacău în 7 iunie, revendicându-se din gruparea Cîţu. Urma să se confrunte cu Mircea Fechet, susţinut de Ludovic Orban. În final, Daniel Fenechiu nu şi-a mai depus candidatura, când a constatat că nu are şanse, dar nici nu a anunţat oficial faptul că a renunţat la competiţie.
În 26 iunie, Fenechiu a organizat o întâlnire a premierului Cîţu cu câteva zeci de primari din Bacău, pentru a-şi consolida candidatura la şefia PNL Bacău, unde au mai participat Gheorghe Flutur şi Nelu Tătaru. Întâlnirea a fost organizată de Fenechiu pe cont propriu, şi nu de şeful interimar al organizaţiei PNL Bacău, Viorel Miron. Alegerile interne au fost câştigate de Mircea Fechet, fost ministru al Mediului. La Congres, filiala Bacău va merge cu Ludovic Orban, însă şi Florin Cîţu va rupe voturi prin influenţa lui Daniel Fenechiu.
La Iaşi, a câştigat Alexandru Muraru, unul dintre apropiaţii premierului Cîţu, însă grosul filialei e de partea lui Orban, lucru dovedit de reacţia sălii. În timp ce îşi rostea discursul, Florin Cîţu a fost întrerupt de un ropot de aplauze, doar că acestea nu erau pentru el, cu pentru Ludovic Orban. Liderul PNL intrase în sală chiar în timp ce premierul vorbea. ”Ciudat, am venit impreună, dar aţi ajuns mai târziu, dar asta este...”, a comentat Florin Cîţu.
Ludovic Orban: Vreau să-i salut şi pe Costel Alexe şi pe Mihai Chirica. Sunt convins că sunt nevinovati”
Organizaţia Iaşi e controlată din umbră de primarul Mihai Chirica şi de Costel Alexe (preşedintele Consiliului Judeţean), ambii susţinători ai preşedintelui Ludovic Orban. „Chiar dacă nu sunt prezenţi în sală, vreau să-i salut şi pe Costel Alexe şi pe Mihai Chirica. Sunt convins că sunt nevinovati”, a spus Ludovic Orban la Iaşi, o afirmaţie care a stârnit aplauze puternice din partea celor prezenţi în sală. Alexe şi Chirica sunt cercetaţi în dosare de corupţie.
La Botoşani, deputatul Costel Şoptică l-a învins pe prefectul judeţului, Dan Nechifor, la o diferenţă de numai zece voturi. Şoptică e de partea lui Orban, însă şi premierul Cîţu va rupe o parte din voturile filialei.
“Din fiecare filială controlată de Cîţu, Ludovic Orban mai rupe 10-20% din voturi, pe baza relaţiei de prietenie pe care o are cu fiecare membru PNL în parte. Orban e extrem de apreciat de baza partidului. În schimb, din filialele controlate de Orban, Forin Cîţu rupe foarte puţin spre deloc. În concluzie, după alegerile din Moldova, Ludovic Orban e în avantaj, însă până la Congres mai e mult”, spun surse din conducerea PNL pentru News.ro.
În schimb, tabăra premierului Florin Cîţu se bazează pe voturile din Transilvania. “Toată lumea aşteaptă poziţionarea filialei Bihor, condusă de Ilie Bolojan. Cred că va fi de partea noastră şi va înclina decisiv balanţa în favoarea lui Florin Citu”, susţin surse liberale apropiate premierului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰