Antena Meniu Search
x

Curs valutar

MAI: Călin Georgescu, susținut pe TikTok de liderul unui clan. Un alt lider interlop i-a finanțat campania

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) precizează, în raportul prezentat CSAT privind primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, că printre cei care l-au susţinut pe Călin Georgescu pe TikTok a fost şi liderul unui clan. De asemenea, un lider interlop a susţinut financiar campania lui Călin Georgescu prin intermediul platformei TikTok.

de Redactia Observator

la 04.12.2024 , 21:58

În raportul prezentat CSAT se menţionează că un bărbat care l-a susţinut pe Călin Georgescu este adept al ideologiei de extremă dreapta. 

”Referitor la (...), adept al ideologiei extremismului de dreapta şi ultranaţionalist, este cunoscut faptul că a fost luptător în Legiunea Străină, reprezentant al (...). Acesta promovează ideologia de extremă dreapta prin organizarea unor tabere paramilitare, printre obiectivele sale aflându-se şi radicalizarea tinerilor, printre care şi minorilor în vederea iniţierii de acţiuni contrare ordinii de drept”, se menţionează în documentul desecretizat miercuri.

Liderul unui clan, printre susţinătorii campaniei lui Călin Georgescu

Articolul continuă după reclamă

Printre susţinătorii campaniei lui Călin Georgescu se află şi liderul unui clan despre care MAI susţine că ”a condus o campanie de promovare pe platforma TikTok a candidatului în cauză”. 

Pe acelaşi subiect

MAI adaugă că ”acesta a derulat campania de promovare prin intermediul postărilor sale pe contul personal (...), dar şi prin transmisiunile în direct realizate pe aceeaşi platformă, unde acesta se asociază cu diferiţi exponenţi ai lumii interlope”.

Totodată, reprezentanţii Ministerului de Interne au afirmat că un exponent al lumii interlope a susţinut financiar campania electorală a lui Călin Georgescu. 

”(...) zis (...), utilizatorul contului Facebook (...) persoana ce deţine şi contul de TikTok (...), exponent al lumii interlope, a afirmat că împreună cu (...), cunoscut drept (...) care deţine contul de TikTok (...) şi cu utilizatorul contului (...), identificat ca fiind (...), au susţinut financiar campania electorală a lui Călin Georgescu la alegerile prezidenţiale prin intermediul platformei TikTok. În data de 23.11. 2024, la ora (...) zis (...) a postat pe profilul său de Facebook un mesaj prin care sugera că alegerile sunt fraudate. În prezent, postarea are o expunere limitată la public, într-unul din comentariile aferente, utilizatorul contului (...) a incitat la manifestaţii publice de protest pe acest subiect”, se mai arată în documentul prezentat CSAT.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi deschis copilului vostru un cont de economii?
Observator » Ştiri politice » MAI: Călin Georgescu, susținut pe TikTok de liderul unui clan. Un alt lider interlop i-a finanțat campania