Antena Meniu Search
x

Marcel Ciolacu: Klaus Iohannis a felicitat PSD pentru câștigarea alegerilor. Alexandru Rafila, o propunere onorabilă

Președintele PSD Marcel Ciolacu a anunțat, luni, după consultările de la Palatul Cotroceni, că președintele Klaus Iohannis a considerat propunerea PSD pentru funcția de prim-ministru al României, în persoana profesorului Alexandru Rafila, ca fiind una ”onorabilă”. Ciolacu a spus că PSD propune varianta unui guvern de uniune națională.

Ana Maria Ghiarasim
de Ana Maria Ghiarasim

la 14.12.2020, 12:33

Marcel Ciolacu, primele declarații după consultările de la Cotroceni
Marcel Ciolacu, primele declarații după consultările de la Cotroceni - Hepta

Declarațiile lui Marcel Ciolacu:

Am fost astăzi la Cotroceni cu propunerea de prim-ministru în persoana domnului Alexandru Rafila și cu programul de guvernare al Partidului Social Democrat, singurul program coerent și bun de pus în aplicare de a doua zi după ce vom avea un nou Guvern.

Președintele României a recunoscut și chiar ne-a felicitat că PSD a câștigat aceste alegeri. De asemenea, a spus că propunerea PSD, în persoana domnului doctor Alexandru Rafila, este o propunere onorabilă.

Despre negocierile liberalilor cu USR-PLUS și UDMR: Am menționat că acele negocieri ridicole, pe lângă Constituție, de la Vila Lac 1, nu au ce căuta și vom aștepta finalizarea consultărilor pentru a trage o concluzie.

Am insistat că România trece printr-o perioadă complicată, atât în ceea ce privește pandemia, cât și a crizei economice, și nu ne permitem o majoritate în Parlment fragilă. Un guvern de uniune națională e cea mai bună soluție pentru România, iar partidul care a câștigat alegerile să dea premierul, în persoana domnului Alexandru Rafila.

Singurele negocieri în spiritul Constituţiei sunt cele de la Cotroceni. Am făcut o propunere un guvern de uniune naţională, inclusiv PNL. Noi am exclus orice posibilitate de a face un Guvern cu PNL, deoarece cu toţii constatăm consecinţele guvernării PNL din ultimul an de zile.

Sunt toate forţele politice cu menţiunea că PSD care a câştigat alegerile, lucru recunoscut şi de preşedintele României, va fi premierul în persoana domnului Alexandru Rafila.

Am vorbit numai de varianta unui Guvern de uniune națională.

Despre întâlnirea cu liderul AUR: Nu am avut o întâlnire personală cu dl Simion, ci doar o discuție telefonică. A fost o discuție cu un viitor coleg din Parlament despre cum funcționează Parlamentul. Ne-am contactat unul pe altul, am făcut rost unul de telefonul celuilalt. Nu are nici o relevanță cine a sunat primul.

Nu am avut discuții pentru crearea de majorități. Respect Constituția, primul demers este de a merge la președinte, pe urmă vom avea aceste discuții. 

Este foarte clar că preşedintele rămâne în logica campaniei electorale şi de a ţine cu un anumit partid şi doreşte iarăşi un Guvern al său şi nu respectă spiritul Constituţiei şi PSD nu va vota categoric în astfel de Guvern

Este exclus ca PSD să voteze un guvern minoritar PNL.

Din delegația PSD care a mers la negocierile cu președintele Klaus Iohannis au făcut parte Marcel Ciolacu, Paul Stănescu, Gabriela Firea, Sorin Grindeanu şi Vasile Dâncu.

Consultări tensionate la Palatul Cotroceni

Preşedintele Klaus Iohannis a chemat la Palatul Cotroceni delegaţiile partidelor care au intrat în Parlament în urma alegerilor din 6 decembrie, la finalul discuţiilor fiind de aşteptat să anunţe numele premierului, care va avea zece zile pentru a-şi prezenta în plenul Camerelor reunite echipa şi programul de guvernare.

Partidele au fost invitate la consultări discuţii în ordinea descrescătoare a numărului voturilor obţinute, primul fiind PSD, la ora 11.00, urmat de PNL, USR PLUS, Alianţa pentru Unirea Românilor, UDMR şi Grupul minorităţilor naţionale, fiecărui partid fiindu-i alocată o oră.

Discuţiile se anunţă tensionate, în condiţiile în care fiecare partid va merge cu propria agendă, inclusiv cele trei - PNL, USR PLUS, UDMR - de la care era aşeptată formarea unei majorităţi parlamentare, dar ale căror negocieri au eşuat duminică.

Trei propuneri de premier, la masa președintelui

Klaus Iohannis va avea pe masă mai multe nume de premier: Alexandru Rafila - propus de PSD, Florin Cîţu - PNL, Dacian Cioloş - USR PLUS, Călin Georgescu - AUR, iar UDMR ar urma să ia luni dimineaţă o decizie pe tema premierului.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Stiri politice » Marcel Ciolacu: Klaus Iohannis a felicitat PSD pentru câștigarea alegerilor. Alexandru Rafila, o propunere onorabilă