Mirabela Grădinaru, alături de Brigitte Macron şi Olena Zelenska la Casa Albă
Aflată în vizită la Washington la invitația Melaniei Trump, partenera preşedintelui Nicușor Dan s-a întâlnit cu soţiile preşedinţilor din Franța, Ucraina și Polonia.
Mirabela Grădinaru și soţia preşedintelui polonez, Marta Navrocka, s-au reîntâlnit la Washington unde au discutat despre educația copiilor în era inteligenței artificiale. Evenimentul de la Casa Albă a reunit 45 de prime doamne, reprezentanți ai companiilor de tehnologie și experți în educație, cu scopul de a identifica cele mai bune soluții pentru dezvoltarea copiilor și tinerilor folosind noile tehnologii și inteligența artificială.
Tot miercuri, Administrația Prezidențială a publicat o fotografie cu Mirabela Grădinaru alături de Brigitte Macron, soția președintelui francez Emmanuel Macron, și de Olena Zelenska, soția președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, la Summitul ''Pregătind viitorul împreună'', organizat la Casa Albă.
O delegație oficială a României participă, în aceste zile, la Washington D.C., la summitul inaugural al unei coaliții globale dedicate educației digitale a copiilor, organizat la inițiativa Primei Doamne a Statelor Unite ale Americii, Melania Trump, care i-a adresat invitația de participare Mirabelei Grădinaru.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
