Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Nervos după ieșirile lui Florin Cîțu, Alexandru Rafila i-ar fi sunat pe Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu - surse

Luna de miere a noii coaliţii PSD-PNL s-a încheiat! Ministrul Sănătăţii l-a atacat dur pe preşedintele PNL. Alexandru Rafila i-a reproşat lui pe Florin Cîţu eşecul campaniei de vaccinare şi l-a acuzat că dinamitează orice discuţie serioasă în Coaliţie privind măsurile anti-pandemie. Preşedintele PNL dă asigurări că în Coaliţie e totul bine şi frumos. 

de Larisa Bernaschi

la 10.12.2021 , 20:27

Florin Cîţu, preşedintele PNL: Vorbim de 1000 de cazuri pe zi și văd că se relaxează.

Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii: Cred că specialistul în economie Florin Cîţu a consultat specialistul în sănătate Florin Cîţu.

Seminţele scandalului au fost aruncate de Florin Cîţu. 16 zile s-a abţinut fostul premier de la critici la adresa noului Guvern. Ieri n-a mai rezistat şi şi-a zis of-ul. Supărarea lui: ridicarea prea timpurie a restricţiilor. 

Vezi și

Florin Cîţu, preşedintele PNL: Eu privesc cu atenție ce se întâmplă în acest moment și vă spun cu îngrijorare, sper să nu am dreptate, nu știu dacă este un moment în care să ne relaxăm.

Pe acelaşi subiect

Florin Cîţu uită că el însuşi a anunţat că pandemia a fost învinsă

Iar în acel moment, doar 25 la sută dintre români erau vaccinaţi şi de atunci au mai murit 23.000 de oameni. Ce a semănat ieri, a cules azi fostul premier. În general un politician rezervat în exprimare, Alexandru Rafila l-a acuzat pe Florin Cîţu că este artizanul eşuării campaniei de vaccinare. 

Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii: Eu înţeleg că dânsul are diverse vise.... Nu înțeleg de unde atâta încrâncenare din partea unei persoane care nu a făcut nimic în ce privește campania de vaccinare, a compromis-o prin declarații și ne acuză pe noi că facem un lucru greșit. 

Florin Cîţu, preşedintele PNL: Sunt peste 7 milioane persoane vaccinate. Eu zic că merge bine vaccinarea. 

Telefoane date lui Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu

Nici primul draft al proiectului de lege privind certificatul COVID n-a fost pe gustul lui Florin Cîţu. Asta după ce şi-a amintit că l-a primit. Nervos, potrivit surselor Observator, ministrul Sănătăţii l-ar fi sunat pe Nicoale Ciucă să se plângă de ieşirea preşedintelui PNL. I-ar fi telefonat din acelaşi motiv şi lui Marcel Ciolacu. 

Florin Cîţu, preşedintele PNL: PNL e la guvernare. Este o coaliţie. A făcut un compromis să fie la guvernare, dar nu va fi Partidul Social Liberal. 

Ultima dată când Alexandru Rafila a avut o reacţie mai puţin elegantă la adresa altui politician a fost când a râs de Nelu Tătaru, care avusese o exprimare nefericită. Nu doar măsurile de pandemie dezbină partenerii de Coaliţie, ci şi împărţirea prefecţilor. De vină ar fi tot liberalii, care nu se hotărăsc ce prefecţi vor în ce judeţe. 

Larisa Bernaschi Like
Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Ştiri politice » Nervos după ieșirile lui Florin Cîțu, Alexandru Rafila i-ar fi sunat pe Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu - surse