Antena Meniu Search
x

Nicolae Ciucă garantează că va pune la dispoziţia Justiţiei tot ce e necesar pentru ca vinovaţii din 10 august 2018 să răspundă în faţa legii

Premierul Nicolae Ciucă a transmis, miercuri, la patru ani de la protestele din 10 august 2018, că cei vinovaţi de exces sau abuz în exercitarea atribuţiilor trebuie să fie traşi la răspundere, în conformitate cu prevederile legale.

de Redactia Observator

la 10.08.2022, 16:26

- Gov.ro

Premierul Nicolae Ciucă a precizat că garantează că va pune la dispoziţia Justiţiei tot ceea este necesar pentru ca dosarul de investigare a celor întâmplate acum patru ani, la protestul din 10 august, să fie soluţionat, iar cei vinovaţi de represiune vor răspunde în faţa legii.

„Au trecut patru ani de la protestul din 10 august, în care oameni nevinovaţi au fost victimele unor violenţe nejustificate. Dau asigurări că actualul guvern protejează dreptul la liberă exprimare şi că niciodată nu vom permite ca manifestaţii paşnice să degenereze în violenţe de stradă. Românii trebuie să ştie că se pot baza pe Jandarmeria Română, o instituţie fundamentală în arhitectura statului român care îşi cunoaşte şi respectă misiunea”, a scris Nicolae Ciucă, miercuri pe Facebook.

El a garantat că va fi pus la dispoziţia Justiţiei „tot ceea este necesar pentru ca dosarul de investigare a celor întâmplate acum patru ani să fie soluţionat. Cei care se fac vinovaţi de represiune vor răspunde în faţa legii”. 

Patru ani de la evenimentele din 10 august 2018

Pe acelaşi subiect

10 august este ziua în care un protest a devenit istorie scrisă cu sânge. Violenţele de atunci au strâns peste 700 de victime, civili şi forţe de ordine, şi au dus la trei dosare penale - împotriva jandarmilor, împotriva protestatarilor şi împotriva oamenilor-cheie din funcţiile de conducere ale instituţiilor care ar fi trebuit să păstreze ordinea şi liniştea publică.Premierul a vorbit despre evenimentele din 10 august şi în şedinţa de guvern.

"Sunt patru ani de la protestul din 10 august, în care oameni nevinovaţi au căzut victime unor violenţe nejustificate. Vreau să dau garanţia şi să asigur că actuala coaliţie de guvernare garantează dreptul la liberă exprimare şi că niciodată nu vom permite ca astfel de proteste să degenereze în violenţe.

Garantez, de asemenea, de la nivelul Guvernului că vom pune la dispoziţia justiţiei tot ceea ce este necesar astfel încât dosarul de investigare a celor întâmplate să poată fi dus la capăt. Astfel, cei care sunt vinovaţi de evenimentele petrecute în urmă cu patru ani să răspundă în faţa legii", a spus Ciucă în debutul şedinţei de guvern.

El a subliniat că Jandarmeria reprezintă o instituţie fundamentală în arhitectura statului şi are menirea principală să asigure tot ceea ce este necesar pentru siguranţa cetăţeanului. "Cei care se fac vinovaţi de exces sau abuz în exercitarea atribuţiilor funcţionale trebuie să fie traşi la răspundere, în conformitate cu prevederile legale", a adăugat Ciucă.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Propunere: plimbările cu bicicleta în pădure, doar cu acordul proprietarului pădurii. Sunteţi de acord?

Observator » Stiri politice » Nicolae Ciucă garantează că va pune la dispoziţia Justiţiei tot ce e necesar pentru ca vinovaţii din 10 august 2018 să răspundă în faţa legii