Nu există riscul ca, în acest moment, R. Moldova să fie invadată de Rusia, dă asigurări ministrul Aurescu: „Nu estimăm riscuri de acest gen”
Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, consideră că „în acest moment”, scenariul ca Rusia să invadeze Republica Moldova este „puțin probabil”. Intervenția șefului diplomației române vine după ce, directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate, Alexandru Musteaţa, a declarat într-un interviu la TVR Moldova că sunt analizate mai multe scenarii prin care Moscova ar încerca inclusiv o invazie terestră prin nordul Ucrainei către Republica Moldova.
Aflat, luni, într-o vizită în Republica Moldova, ministrul român de externe a fost întrebat despre acest scenariu şi a declarat că nu are informaţii că în acest moment ar exista riscuri la adresa Republicii Moldova, subliniind că situaţia din teren în Ucraina arată, în prezent, că Rusia se află în defensivă.
„Dincolo de faptul că nu speculez asupra unor situaţii ipotetice niciodată, ceea ce pot să văd în momentul de faţă în situaţia din teatrul de operaţiuni din Ucraina este că războiul pe care Rusia îl duce împotriva statului vecin este unul care nu are succes. Vedem Rusia în defensivă, vedem Ucraina într-o poziţie destul de bună în teatrul de operaţiuni. Prin urmare, nu cred în astfel de construcţii, care să pună în pericol în acest moment Republica Moldova. Dacă va fi nevoie, sigur că noi vom discuta despre măsurile care trebuie să fie luate, dar nu vreau să speculez mai mult despre o situaţie ipotetică şi o declaraţie pe care nu am văzut-o. Nu estimăm în acest moment şi nu am informaţii cu privire la riscuri împotriva Republicii Moldova de acest gen”, a declarat şeful diplomaţiei române.
Declarațiile ministrului român vin după ce directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate, Alexandru Musteaţa, a declarat într-un interviu că Federaţia Rusă ar avea în plan să invadeze ţara la începutul anului 2023, în funcţie de evoluţiile războiului din Ucraina.
Ulterior, instituția a venit cu precizări, subliniind că obiectivul Federaţiei Ruse ar fi crearea unui coridor terestru până în regiunea transnistriană, dar aplicarea acestui obiectiv depinde de situaţia de pe frontul din Ucraina.
- "Rusia plănuieşte să invadeze R. Moldova în 2023". Serviciul de Informaţii de la Chişinău a nuanţat...
- Moscova acuză Chișinăul de cenzură, după decizia de a suspenda licenţa a şase televiziuni: "Situaţie...
- Ucraina a rămas fără 50% din sistemul energetic. Atacul masiv, filmat dintr-un avion, deasupra R. Moldova. Ruşii...
Şeful SIS, noi precizări
„În contextul declaraţiilor domnului Alexandru Musteaţa, director SIS, pentru TVR Moldova referitor la principalele riscuri la adresa securităţii naţionale, în cadrul cărora s-a făcut referire şi la analiza mai multor scenarii prin care Federaţia Rusă ar încerca inclusiv o invazie terestră prin nordul Ucrainei, către Republica Moldova, precizăm că directorul SIS a menţionat că obiectivul Federaţiei Ruse de a crea un coridor terestru până în regiunea transnistriană este unul valabil şi azi, iar o nouă ofensivă a Federaţiei Ruse spre această direcţie ar putea avea loc în 2023. De asemenea, punerea în aplicare a acestora depinde de evoluţiile războiului din Ucraina. Solicităm respectuos reprezentanţilor mass-media să includă precizarea SIS în materialele publicate la acest subiect”, se arată în precizările transmise de SIS.
La rândul său, directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate, Alexandru Musteţea, a avut o nouă intervenţie, luni, la TVR Moldova şi şi-a clarificat propriile declaraţii, arătând că s-a referit la un obiectiv general al Federaţiei Ruse de a înainta către vestul Ucrainei şi făcând, totodată, un apel la calm: „În primul rând vreau să fac un mic apel la calm către cetăţeni, or azi a fost aşa un mic val de discuţii în societate, privind modul cum au fost interpretate declaraţiile mele. (...) Federaţia Rusă va încerca o nouă ofensivă spre vest, ofensiva spre vest presupune că au un obiectiv clar încotro sau cum vor să continue lupta, acest obiectiv ei şi l-au setat încă de pe 24 februarie, acest obiectiv nu a fost schimbat de atunci până azi”, a precizat şeful SIS.
Pe de altă parte, tot luni, preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a convocat luni o şedinţă ordinară a Consiliului Suprem de Securitate (CSS) pentru a pune în discuţie securitatea cibernetică a ţării. „Membrii CSS au analizat modul de organizare a sistemului naţional de securitate cibernetică, precum şi riscurile şi provocările cu care se confruntă acesta. Conducătorii instituţiilor abilitate au raportat despre acţiunile întreprinse pentru a consolida capacităţile de apărare cibernetică a statului. De asemenea, ei au primit recomandări cum să eficientizeze procesele ce ţin de securitatea cibernetică, cum să reorganizeze sistemul de monitorizare şi de răspuns la atacurile cibernetice. În cadrul şedinţei CSS, s-a discutat şi despre necesitatea îmbunătăţirii cadrului legal care vizează acest domeniu, precum şi despre felul în care poate fi îmbunătăţită, în acest sens, comunicarea şi cooperarea între instituţiile statului”, arată comunicatul Preşedinţiei Republicii Moldova.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰