Antena Meniu Search
x

Ucraina a rămas fără 50% din sistemul energetic. Atacul masiv, filmat dintr-un avion, deasupra R. Moldova. Ruşii sapă tranşee în Crimeea

Blackouturi în toată Ucraina în urma unui nou atac masiv cu rachete al ruşilor, a declarat șeful adjunct al administrației prezidențiale a Ucrainei. Rachetele au lovit instalații energetice în mai multe regiuni.

de Redactia Observator

la 16.12.2022, 14:39

Vezi și

Sistemul energetic al Ucrainei a pierdut peste 50% din capacitate, potrivit operatorului Ukrengo. Ministrul Energiei de la Kiev, Herman Halushchenko, a declarat că nouă instalaţii electrice au fost avariate în atacul de astăzi. Orașul Harkov a rămas fără curent, la fel și orașul Poltava. Forțele ruse au vizat în mod repetat infrastructura energetică a Ucrainei, ducând la întreruperi frecvente de curent în anumite părți ale țării.

Peste 40 de rachete au fost trase azi doar asupra Kievului. A fost "unul dintre cele mai intense atacuri ale războiului de până acum" potrivit unui purtător de cuvânt al Administrației Militare de la Kiev. Mykhailo Shamanov a spus că 37 dintre rachete au fost doborâte.

Cele care au trecut de apărarea aeriană par să fi lovit infrastructura. Illia Ponomarenko, reporter la Kiev Independent, a descris atacul drept "unul dintre cele mai intense ale războiului". Apărarea antiaeriană ucraineană a doborât și 10 rachete deasupra regiunii Dnipropetrovsk, a declarat guvernatorul Valentin Reznichenko.

Primarul orașului Harkov, Igor Terekhov, a spus că sunt daune "colosale" la infrastructura critică, inclusiv la sistemul energetic. "Știu că nu există lumină în casele voastre, nici încălzire, nici alimentare cu apă", a spus el. Terekhov i-a îndrumat pe cetățeni să folosească centrele de invincibilitate, înființate de autoritățile ucrainene ca adăposturi unde oamenii se pot încălzi, mânca și își pot încărca telefoanele.

Pe acelaşi subiect

Fără apă sau încălzire în parlamentul ucrainean

Atacul masiv cu rachete a lăsat parlamentul ucrainean fără apă şi încălzire, potrivit unui deputat. Victoria Voytsitska a avertizat că blocurile din Kiev vor ajunge "nelocuibile", dacă oraşul rămâne fără apă caldă pentru încălzire. 

Anton Gerashchenko, un consilier al ministrului de interne al Ucrainei, a publicat pe Twitter o filmare în care susţine că o dronă de fabricație iraniană este doborâtă deasupra Kievului. Oficialul ucrainean a spus că drona a fost lovită de un sistem antiaerian german Gepard.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Alte filmări îi arată pe locuitorii Kievului care se adăpostesc într-o stație de metrou în timp ce afară sunau sirenele de raid aerian. Imagini extraordinare au fost surprinse şi dintr-un avion care zbura deasupra R. Moldova: Coloane uriaşe de fum de la exploziile de pe teritoriul ucrainean. Nu este clar dacă exploziile filmate sunt de la atacul de azi dimineață sau de la cele anterioare.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Rusia a început să sape tranșee în Crimeea. "Se pregătește pentru debarcarea trupelor ucrainene"

Trupele ruse sapă tranșee și construiesc fortificații în Crimeea, susţin serviciile de informaţii ale Ucrainei. Ruşii se pregătresc de un atac al trupelor ucrainene în peninsulă, transmite Direcția Principală de Informații a Ucrainei. "Ocupatorii din Crimeea se pregătesc de un asalt al trupelor ucrainene", se arată în comunicat. "De-a lungul coastei de lângă satul Molochne (regiunea Saki) au fost săpate tranșee şi au fost instalate mine".

În octombrie, Ucraina a declarat că armata sa va elibera Crimeea până la sfârșitul primăverii viitoare. Peninsula este ocupată de Rusia din 2014.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Ce alegeți de 1 Mai, grătar la pădure sau grătar la terasă?

Observator » Stiri externe » Ucraina a rămas fără 50% din sistemul energetic. Atacul masiv, filmat dintr-un avion, deasupra R. Moldova. Ruşii sapă tranşee în Crimeea