Video Parlamentarele PSD vor iniția un proiect prin care uciderea femeilor să fie infracțiune în Codul Penal
După valul de violenţe asupra femeilor din ultima perioadă, femicidul este luat în sfârşit în serios. Deputatele și senatoarele PSD vor iniția un proiect prin care uciderea femeilor să fie infracțiune distinctă în Codul Penal. Proiectul vine la doar două săptămâni după şocanta crimă din cartierul Cosmopolis de lângă Capitală, unde Teodora, o tânără de 23 de ani, însărcinată a fost împuşcată în plină stradă. De la începutul anului au fost 26 de femiciduri în România.
Proiectul a fost asumat de mai multe deputate şi senatoare plecând de la cazurile de violenţă, care ajung la crime săvârşite asupra femeilor. În susţinerea propunerii legislative, aleşii din Parlament au prezentat date potrivit cărora în România, la fiecare 12 minute, o femeie este victima violenţei domestice.
Iniţiativa a fost inspirată din măsurile luate de autorităţile din alte state. În Italia, Cipru, Croaţia sau Malta, femicidul este deja considerat o infracţiune separată şi se pedepseşte diferit. La noi, Codul penal ar urma să fie modificat astfel încât femicidul să fie considerat o infracţiune separată de omor sau omor calificat.
Momentan se poartă discuţii privind acest proiect de lege, iar iniţiatoarele au spus faptul că urmează să convoace discuţii cu reprezentanţii mai multor partide, reprezentanţii Ministerului Public, jurişti, ONG-uri, psihologi sau alţi specialişti în combaterea violenţei în România.
Dacă ești victima violenței domestice, sună la 0800 500 333, linie telefonică non-stop și gratuită, sau la Serviciul de Urgență 112.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰