Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Percheziții DNA la Primăria Ploiești în dosarul finanțării echipei FC Petrolul

Procurorii DNA Ploiești efectuează marți dimineață percheziții la sediul Primăriei Ploiești în dosarul privind finanțarea de la bugetul local a echipei de fotbal FC Petrolul, în care, în urmă cu un an, a fost începută urmărirea penală in rem pentru abuz în serviciu

de Redactia Observator

la 03.03.2015 , 09:23

Procurorii DNA Ploiești efectuează marți dimineață percheziții la sediul Primăriei Ploiești în dosarul privind finanțarea de la bugetul local a echipei de fotbal FC Petrolul, în care, în urmă cu un an, a fost începută urmărirea penală in rem pentru abuz în serviciu

Surse judiciare au declarat pentru AGERPRES că perchezițiile vizează biroul primarului Iulian Bădescu, dar și locuința acestuia din municipiul Ploiești.

Potrivit acelorași surse, acuzațiile din acest dosar sunt legate de săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și luare de mită.

Articolul continuă după reclamă

Procurorii DNA Ploiești au dispus în urmă cu un an începerea urmăririi penale in rem într-un dosar legat de finanțarea echipei de fotbal Petrolul Ploiești de la bugetul local. Potrivit unei hotărâri de Consiliu Local, municipalitatea urma să premieze cu suma de trei milioane de euro echipa de fotbal pentru performanțele sportive.

Până la momentul declanșării cercetărilor Primăria Ploiești a achitat aproximativ 1,7 milioane de euro către echipa de fotbal prin Asociația "Lupii Galbeni".

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii să lucreze încă din facultate?
Observator » Ştiri politice » Percheziții DNA la Primăria Ploiești în dosarul finanțării echipei FC Petrolul