Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Preşedintele Comisiei speciale de modificare a Legilor Justiţiei, Florin Iordache, operat de urgenţă la Floreasca

Deputatul PSD Florin Iordache a fost operat joi după-amiază la Spitalul "Floreasca" din Capitală, unde a fost internat în cursul dimineţii.

de Redactia Observator

la 11.01.2018 , 17:20

Preşedintele Comisiei speciale de modificare a Legilor Justiţiei, Florin Iordache, operat de urgenţă la Floreasca

Deputatul PSD Florin Iordache a fost operat joi după-amiază la Spitalul "Floreasca" din Capitală, unde a fost internat în cursul dimineţii.

Iordache a fost supus unei intervenţii laparoscopice la colecist. Operaţia a durat mai puţin de o oră.

Anterior, purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, dr. Bogdan Opriţa, precizase pentru News.ro că Florin Iordache a fost internat în cursul dimineţii de joi, menţionând însă că nu poate face publice date din dosarul medical al acestuia.

Articolul continuă după reclamă

La acel moment existau deja informaţii conform cărora deputatul PSD Florin Iordache, care conduce Comisia specială de modificare a legilor justiţiei şi a codurilor penale, ar fi suferit o criză de colecist.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi hotărât cu cine votaţi pentru Primăria Capitalei?
Observator » Ştiri politice » Preşedintele Comisiei speciale de modificare a Legilor Justiţiei, Florin Iordache, operat de urgenţă la Floreasca