Video Primarul din Vatra Dornei, declarație pentru Ciucă: "Mi-e foarte greu să mă concentrez. Soarele de afară a venit cu domnul prim-ministru"
Când vin politicienii de la centru, aleşii locali se pierd cu firea şi spun lucruri trăznite. Edilul din Vatra Dornei i-a făcut o adevărată declaraţie de dragoste premierului Nicolae Ciucă, aflat în vizită la inaugurarea unei magistrale de gaz. Primarul i-a spus duios că atunci când apare, şi soarele răsare.
Ilie Boncheş, primar Vatra Dornei: Mi-e foarte greu să mă concentrez să găsesc cele mai potrivite cuvinte pentru astăzi, dar atâta trebuie să spun, că soarele de afară într-adevăr a venit la Vatra Dornei împreună cu domnul prim-ministru şi chiar e realitate, nu e vis.
Visul împlinit al primarului Ilie Boncheş este că, după zeci de ani de aşteptări şi insistenţe, staţiunea turistică din nordul ţării are gaze. De bucurie, primarul simte că a întinerit.
Ilie Boncheş, primar Vatra Dornei: Dacă mă credeţi, melodia "mă simt ca la 20 de ani" e valabilă la mine. Dar am mintiuţa de acuma şi asta e bine şi voi merge înainte cu proiectele care sunt în desfăşurare şi garantat se va bucura şi la inaugurare domnul prim ministru, chiar dacă-l găsim într-o funcţie mai mare sau oricând la Vatra Dornei este acceptat, iubit şi primit cu ospitalitate.
Primarul din Vatra Dornei nu se dezice de declaraţia patetică
- Nicolae Ciucă, despre o remaniere guvernamentală: "Atunci când va fi cazul și dacă va fi cazul"
- Guvernul dă asigurări că nu sunt probleme în aprovizionarea de gaze. Procentul de înmagazinare în depozite a...
- Ciolacu acuză “jocuri subterane” prin care producătorii de energie plătesc taxe prea mici. USR: PNL şi PSD se...
Ilie Boncheş, primar Vatra Dornei: N-a fost falsă, a fost corectă şi cinstită. După furtuna dinainte, ce furtună a fost şi ce vreme a fost, azi când a venit dumnealui a fost soare, nu ştiţi ce a fost la Vatra Dornei, cu arbori rupţi şi toată noaptea m-a sunat ISU, a mai căzut un arbore, a mai căzut linie, nu poate circula trenul,m-am speriat şi eu, zic aruncă buzduganul cineva. Astăzi s-a schimbat vremea total şi a venit prim-ministrul pe soare.
Plin de emoţii, vorbe mari şi idei a mai fost primarul şi în iunie 2020, la vizita prim-ministrului de atunci, Ludovic Orban. Atunci s-a dat startul lucrărilor la aceeaşi magistrală de gaz. Gazul va ajunge în casele dornenilor abia peste un an de zile, după ce va fi construită şi reţeaua locală. Cu siguranţă, evenimentul va fi marcat de alte declaraţii memorabile. Şi ministrul Tansporturilor a fost copleşit de recunoştinţă la Buzău. În urmă cu trei zile, a fost prezent la demararea lucrărilor pentru Autostrada Ploieşti-Buzău.
Bilblia nu era o Biblie pur şi simplu, ci una învelită în piele şi gravată cu numele şi funcţia lui Sorin Grindeanu. Darul i-a fost înmânat ministrului de senatoului PSD de Iaşi, Maricel Popa. Reprezentanţii Mitropoliei susţin că inscripţia nu a fost făcută de ei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰