PSD, presat de proprii primari să intre la guvernare. Edilul Buzăului: "Suntem pe marginea prăpastiei"
Primarul Buzăului, Constantin Toma, avertizează că PSD se află într-un moment critic și susține că partidul trebuie să intre la guvernare pentru a evita un dezastru politic și social. Edilul spune că și majoritatea primarilor social-democrați susțin această idee.
"Încet, încet, trebuie să ne vină mintea la cap ca partid, să intrăm la guvernare, pentru că într-adevăr e o realitate, suntem pe marginea prăpastiei", susține social-democratul Constantin Toma, primarul Buzăului, citat de Mediafax.
Întrebat sâmbătă, la o emisiune TV, dacă Partidul Social-Democrat e mai convins decât săptămâna trecută că trebuie să intre la guvernare și dacă l-ar accepta pe Ilie Bolojan, Constantin Toma a spus: "Este singura variantă. Vedeți și ultimul sondaj apărut acum după alegerile prezidențiale, PSD-ul a mai pierdut vreo 9-10%, PSD-ul împreună cu PNL-ul fac 31% în acest sondaj, față de un 36% la AUR, deci încet, încet trebuie să ne vină mintea la cap ca partid, să intrăm la guvernare, pentru că într-adevăr e o realitate, suntem pe marginea prăpastiei și nu poți să stai deoparte când este acum nevoie de multă muncă și mult efort și înhămare la reforme pentru a schimba această realitate care poate deveni sumbră".
El susține că o mare parte dintre primarii PSD cred același lucru.
"Este opinia mea, dar din fericire sunt mulți colegi care gândesc ca mine, poate mai puțin vocal, dar dorim să fim la guvernare, mai ales noi primarii. A spus domnul președinte interimar Sorin Grindeanu că îi va întreba pe primari, marea majoritate dintre noi, cel puțin primarii de mari orașe, primarii de mari comune, municipii, capitale de județ, sunt pentru a fi la guvernare și nu a sta pe margini", a mai spus Toma.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰