Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video PSD si PNL sunt la cuţite în teritoriu. Supărați că pierd primari, liberalii cer o perioadă de "mercato": "Calicie fără rost. Să oprim că lumea râde de noi"

Guvernul Ciolacu vrea să aplice în politică modelul din fotbal - o perioadă de "mercato" în care migrația primarilor să fie permisă de lege. Asta după ce PSD a transferat zeci de primari de la PNL în toată țară, iar racolările au produs tensiuni majore la vârful Puterii. Coaliția pregătește acum o ordonantă de ugenţă care le va permite primarilor să schimbe partidele fără să-și piardă mandatul.  

de Marius Gîrlaşiu

la 01.03.2024 , 08:20

PSD si PNL vor să legalizeze migrația primarilor înainte de alegerile din luna iunie. Legea în vigoare prevede că primarii îşi pierd mandatele dacă se mută de la un partid la altul. 

  • Marius Gîrlaşiu, reporter Observator: Potrivit unor surse politice întelegerea din Coaliție prevede că primarii își pot alege tabăra înainte de alegerile locale. Concret: cu 60 de zile înainte de alegeri primarii pot demisiona dintr-un partid și se pot transfera în altă formațiune, fără riscul de a-si pierde mandatele.

Același model a fost aplicat în 2014 de Guvernul Ponta, care a legalizat migrația primarilor înainte de alegerile prezidențiale

Vezi și

La acea vreme, PSD a transferat aproape 500 de primari de la partidele rivale. Acum, liderii Coaliției spun că vor regla situația în care primarii aflați în funcție vor candida pentru alte partide politice. 

Pe acelaşi subiect
  • Marcel Ciolacu, premierul României: Până la 1 iunie avem comasările de făcut.

Până atunci... PSD si PNL sunt la cuţite în teritoriu. Racolarea primarilor a tulburat apele la vârful Coalitiei, mai ales că cele două partide vor fi aliate la alegerile pentru Parlamentul European.

  • Marius Gîrlaşiu, reporter Observator: Sursele Observator spun că Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au făcut un pact. PSD și PNL și au garantat reciproc că vor înceta racolarea primarilor. Asta după ce migrația aleșilor locali a provocat tensiuni majore între partidele aflate la guvernare.
  • Nicolae Ciucă, preşedinte PNL: Este un moment în care trebuie să ne oprim cu această practică. Este absolut o calicie fără rost. Fac apel la toată lumea. Să oprim asta că lumea râde de noi.

Între timp, PSD si PNL caută o persoană cu notorietate care să deschidă lista comună pentru Parlamentul European. Un acord de principiu prevede că PSD va avea 10 candidati pe locuri eligibile, iar PNL s-ar multumi cu 8 aleşi în legislativul european.

Liderii Coalitiei spun că, prin comasarea alegerilor, Guvernul va face o economie de aproape 2 miliarde de lei.

  • Marcel Boloș, ministrul Finanţelor: Noi am avut planificat 3,8 miliarde lei pt alegeri. Dacă se va aprobă comasarea înseamnă o reducere de 1,8 miliarde lei.

Calendarul alegerilor din 2024

  • 9 iunie – alegeri locale și europarlamentare
  • 15 septembrie – primul tur al alegerilor prezidențiale
  • 29 septembrie – al doilea tur al prezidențialelor
  • 8 decembrie – alegeri parlamentare

PSD și PNL au bătut în cuie calendarul alegerilor. Pe 9 iunie vom vota primarii, șefii de Consilii Județene și noii deputați din Parlamentul European.

Primul tur al alegerilor prezidențiale va fi organizat pe 15 septembrie, iar peste două săptămâni vom avea finala pentru Palatul Cotroceni.

În fine, pe 8 decembrie vor fi programate alegerile parlamentare - alegeri care vor stabili noii senatori și deputați.

Marius Gîrlaşiu Like

Jurnalism înseamnă să publici tot ceea ce alții - de regulă liderii politici - nu vor să fie publicat. Orice altceva înseamnă doar Relații Publice. Nu am spus-o eu, a spus-o marele scriitor britanic George Orwell.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri politice » PSD si PNL sunt la cuţite în teritoriu. Supărați că pierd primari, liberalii cer o perioadă de "mercato": "Calicie fără rost. Să oprim că lumea râde de noi"