Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Raportul MCV pentru România, dat publicității marți de Comisia Europeană

Raportul MCV pentru România este dat publicității marți de către Comisia Europeană, alături de cel pentru Bulgaria. Surse de la Bruxelles spun că este luată în calcul și varianta ca acestea să fie ultimele rapoarte de monitorizare făcute sub această formă pentru cele două țări.

de Cristian Toteştean

la 21.10.2019 , 21:59

Sediul Comisiei Europene de la Bruxelles Raportul MCV pentru România va fi prezentat marți de Comisia Europeană, împreună cu cel al Bulgariei - Profimedia

Raportul MCV pentru România este dat publicității marți de către Comisia Europeană, alături de cel pentru Bulgaria. Surse de la Bruxelles spun că este luată în calcul și varianta ca acestea să fie ultimele rapoarte de monitorizare făcute sub această formă pentru cele două țări. Comisia Europeană ar lua în calcul o monitorizare a României și Bulgariei într-un mecanism mai larg, la nivelul întregii Uniuni Europene, privind statul de drept.

Ca de fiecare dată, raportul privind Mecanismul de Cooperare și Verificare va fi făcut public după ședința Comisiei Europene. Comisarii se reunesc marți mai târziu ca de obicei și nu la Bruxelles, ci la Strasbourg, pentru că Președintele Comisiei, Jean Claud Juncker, trebuie să prezinte în Parlamentul European concluziile Summitului Consiliului European de săptămâna trecută.

Când va fi anunțat raportul MCV

Articolul continuă după reclamă

Ședința Comisiei Europene va avea loc la ora locală 13.00 (ora României 14.00), iar raportul României e la punctul 9 al agendei de discuții, în timp ce al Bulgariei e la punctul 8. 

Pentru ambele rapoarte, va fi o comunicare între Președintele Comisiei, Jean Claude Juncker, și Vicepreședintele Frans Timmermans, Comisarul pentru Justiție Vera Jourova și a Comisarului pentru Afaceri Interne Dimitris Avramopoulos.

Prima reacție publică a oficialilor europeni despre cele două rapoarte este așteptată la conferința de presă care are loc în mod obișnuit după încheierea ședinței. Marți, va fi în jurul orei locale 15.30 (ora României 16.30) și care va fi transmisă Live pe EbS.

Ultimul raport pentru România și Bulgaria?

Potrivit RFI, care citează surse de la Bruxelles, la ședința Comisiei Europene va fi propusă varianta încetării MCV pentru ambele țări, după 12 ani de monitorizare. România și Bulgaria vor continua însă să fie monitorizate în cadrul unui mecanism mai amplu, privind respectarea statului de drept, aplicat la nivelul întregii Uniuni Europene.

Dacă va fi aprobată, oprirea MCV-ului pentru România și Bulgaria va fi făcută publică într-un mod mai degrabă discret, reținut, spune ziarul bulgar Capital. Ar fi anunțată la conferința de presă după ședința Comisiei, de către Comisarul pentru Migrație, Afaceri Interne și Cetățenie, Dimitris Avramopoulos. Nu vor fi prezenți însă Vera Jourova și Frans Timmermans, mai notează bulgarii de la Capital.

Varianta opririi MCV este doar o propunere și nu este clar dacă va fi sau nu aprobată de Comisie. Nu este clar nici modul cum vor fi monitorizate România și Bulgaria în noul mecanism extins la nivelul întregii Uniuni, pe statul de drept.

Pentru cele două țări însă, încetarea MCV după 12 ani va însemna, totuși, un mare pas înainte. Ar avea o mare importanță, de asemenea, și pentru actuala Comisie Europeană care, fix la final de mandat, și-ar contabiliza o mare realizare.

Reacții la București

Un draft al raportului din acest an a fost deja primit la Ministerul român al Justiției, încă de vineri. Textul nu a fost însă făcut public. Anul trecut însă, România a avut parte de un raport MCV extrem de critic. Frans Timmermans vorbea în cazul țării noastre despre "un regres în ceea ce privește reformele în justiție". România a fost aspru criticată pentru revocarea șefilor instituțiilor anti-corupție și pentru Legile Justiției.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Pentru 2019, premierul demis Viorica Dăncilă a declarat că se așteaptă la un raport pozitiv, pentru că nu ar fi "greșit cu nimic din punct de vedere juridic".

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Dispută între CSM și Ministerul Justiției

Raportul MCV pe 2019 a provocat însă discordie între două instituții din România, chiar înainte de a fi publicat. CSM a cerut Ministerului Justiției să declasifice documentul și să prelungească termenul de dezbatere. CSM și-a arătat nemulțumirea pentru că ministerul ar fi informat abia vineri că un reprezentant al Consiliului trebuie să vină sâmbătă pentru dezbaterea draftului.

În dispută a intervenit cu precizări MAE, care a transmis că proiectul de raport MCV are statut de document clasificat pentru a respecta cerințele Comisiei Europene.

Cristian Toteştean Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri politice » Raportul MCV pentru România, dat publicității marți de Comisia Europeană