Referendum pentru familie. Prezenţa la vot: 20,96 %, la închiderea urnelor. Referendumul a eşuat
Referendumul pentru familie a eşuat. Conform BEC, prezenţa la vot a fost de doar 20,41% la închiderea urnelor, duminică, la ora 21.00. Pentru validare era nevoie de un prag minim de 30% la vot. Prima zi de referendum s-a încheiat, de asemenea, cu o prezență extrem de slabă, de 5,72%.
Referendumul pentru familie a eşuat. Conform BEC, prezenţa la vot a fost de doar 20,96% luni, la ora 10.00. Pentru validare era nevoie de un prag minim de 30% la vot. Prima zi de referendum s-a încheiat, de asemenea, cu o prezență extrem de slabă, de 5,72%.
(Actualizare ora 10:00, luni, 8 octombrie): Au fost centralizate 98,3 din datele secţiilor de votare. Numărul participanţilor la referendum a fost de 3.778.716 persoane. 6,42% au votat NU. Au votat 20,96% dintre alegători; 3.461.581 - au spus DA.
(Actualizare 22.30): Biroul Electoral Central confirmă eşecul referendumului. Potrivit cifrelor finale prezentate de BEC, prezenţa la vot la referendumul pentru familie a fost de 20,41%. Cifrele indică prezenţa până la ora 21.00, când s-au închis urnele.
La referendum au votat 3.731.704 alegători, din totalul de 18.278.496. Conform BEC, 3.276.754 votanţi au fost pe liste permanente, 408.637 pe liste suplimentare şi 46.313 au apelat la urnele mobile.
Cea mai slabă prezenţă a fost în judeţele Covasna - 8,50%, Harghita - 11,12%, Tulcea - 14,9%, Constanţa - 14,47% şi Satu Mare - 14,89%.
Prezenţa ea mai mare a fost raportată în judeţele Suceava - 30,67%, Dâmboviţa - 28,98%, Bihor - 28,92%, Olt - 27,19%, Bistriţa Năsăud - 26,95%.
În străinătate, în cele 378 de secţii de vot, prezenţa a fost de 121.118 alegători.
(Actualizare 22:25): Fostul președinte Traian Băsescu îi critică dur pe preşedintele PSD Liviu Dragnea şi pe Patriarhul Daniel, după eșecul referendumului pentru familie.
"Preafericitul Daniel şi Preacondamnatul Dragnea au împins poporul român în aventura unui referendum din care fiecare a crezut că va avea mari foloase de creştere a propriei autorităţi şi credibilităţi în faţa românilor. Preafericitul Daniel s-a bizuit pe capacitatea armatei PSD de activişti şi primari de a-i mâna pe români la vot, iar Preacondamnatul Dragnea s-a bizuit pe capacitatea armatei de preoţi de a-i mâna pe enoriaşi la vot după slujba de Duminică.
Iar românii le-au dat celor doi Prea… o lecţie usturătoare prin neparticipare la vot, cu efecte majore ale eşecului pentru societatea românească, pentru credibilitatea BOR, pentru credibilitatea guvernului şi pentru PSD, plus banii cheltuiţi", a precizat fostul presedinte al Romaniei pe Facebook.
(Actualizare 22:20): Victor Ponta, liderul partidului Pro România, a precizat, după încheierea referendumului pentru familie, că "politicieni imorali şi necinstiţi" au confiscat o tema care trebuia sa apartina exclusiv societatii civile si cultelor religioase.
"Politicieni imorali si necinstiti, profund detestati de popor (cum sunt Dragnea, Basescu sau Ludovic Orban) au confiscat o tema care trebuia sa apartina exclusiv societatii civile si cultelor religioase - sperand sa isi aroge niste voturi care nu le apartin! Iar rezultatul este, iata, negativ! Sunt convins ca majoritatea covarsitoare a romanilor isi iubesc familia si cred in valorile acesteia - nu vor insa sa isi dea votul pentru avantajul politic al unor ipocriti si manipulatori cinici - nu vor sa primeasca lectii despre familie de la Dragnea si Basescu ! PSD, PNL si PMP vor deconta politic ticalosia si prostia acestor lideri egoisti , total depasiti de modul in care gandesc romanii", a precizat Victor Ponta pe Facebook.
(Actualizare 22:05): Biserica Catolică din România reafirmă, după eşecul referendumului, că la temelia familiei se află căsătoria liber consimţită dintre un bărbat şi o femeie.
"Biserica Catolică din România, după desfăşurarea Referendumului din datele de 6-7 octombrie 2018, în calitatea sa de «mamă şi învăţătoare», prin vocea episcopilor săi reafirmă cu tărie că la temelia familiei se află căsătoria liber consimţită dintre un bărbat şi o femeie”, se arată într-un mesaj al episcopilor catolici din România. De asemenea, Biserica încurajează deschiderea faţă de viaţă a părinţilor şi îi însoţeşte pe aceştia în grija lor pentru educaţia copiilor. Implorăm ajutorul şi milostivirea lui Dumnezeu Unul şi Întreit peste toate familiile de acum şi din viitor din ţara noastră şi din lumea întreagă, iar mijlocirea Sfintei Maici a lui Dumnezeu să ne obţină bucuria trăirii cu demnitate, în pace şi bună înţelegere", se arată în mesaj.
(Actualizare 21:34): Codrin Ştefănescu, secretarul general adjunct al PSD a făcut primele declaraţii în legătură cu eşecul referendumului, considerând că eşecul este unul al românilor şi al României, iar boicotul Opoziţiei,îndemnul de a nu participa la vot va fi taxat dur la alegeri viitoare.
"4 milioane de români au ieşit astăzi să voteze. Daca vorbim despre boicotul opozitiei nu numai ca nu le-a ieşit, dar are un efect advers. Inclusiv modul în care s-a comportat Klaus Iohannis. În diaspora au fost cozi pentru a vota. Boicotul a continuat chiar si în secţiile de vot. Au facut tot ce este posibil omeneşte să boicoteze un demers cetăţenesc. Nu poţi să spui că referendumul a fost o fantasmă medievală. Vreau ca în numele PSD să mulţumesc presei din Romania pentru campania de informare din ultimele 2 saptamani, facuta peste tot. Presa este o putere si va ramane o putere. Vreau sa multumesc si oamenilor care au stat cu orele ca sa voteze. A fost o chestiune civica, de care si-au batut unii joc. De familia traditionala, de tot. Ei vor fi taxati la vot, la alegeri si asa mai departe. Eu cred ca este eşecul romanilor şi al României în general. Nu va fi validat referendumul, asta este legea. Daca ne-am fi activat motorul PSD poate rezultatul ar fi fost altfel. A fost un apel public, nu ne-am implicat. Mulţumesc din nou tuturor pentru implicare şi efort", a declarat Codrin Ştefănescu, secretarul general adjunct al PSD
(Actualizare 21:29): Război în PNL - Finalul referendumului declanşează un adevărat război în sânul PNL. O serie de membri marcanţi, între care Cătălin Predoiu, Cezar Preda, Alina Gorghiu au postat un mesaj comun pe reţelele de socializare, care pare un atac la preşedintele formaţiunii, Ludovic Orban:
"Conducerea PNL a aruncat partidul într-o nouã aventură si către un nou eșec politic, care ne-a rupt de 70% din electoratul liberal. Conducerea PNL nu unește, ci dezbină. Nu modernizează, ci propune o politica retrogradă. #ajunge", spune mesajul.
De asemenea, surse politice spune că, în PNL, Mihai Voicu a cerut demisia secretarului general al partidului, Robert Sighiartău.
(Actualizare 21: 20): Dacian Cioloş a luat poziţie la încheierea urnelor, printr-un comunicat. "Asistăm la falimentul unui mod de a face politică", a fost reacţia lui Dacian Cioloş.
(Actualizare 21:07): Primele estimări arată că referendumul a eşuat, neîntrunind numărul de votanţi necesari. Potrivit numărătorii paralele realizate de USR, prezenţa la vot a fost de doar 19,5%. Anunţul a fost făcut de liderul USR, Dan Barna. Pentru a fi fost validat, referendumul ar fi avut nevoie de o prezenţă de minim 30% dintre votanţi. De asemenea, liderul PNL, Ludovic Orban, a acuzat PSD de eşecul referendumului. În curând vor fi anunţate şi rezultatele oficiale de la BEC privind prezenţa la vot. Niciunul dintre judeţe nu a făcut pragul, precizează liderul USR.
(Actualizare 21:05): Declaraţii USR: "Romania de luni va fi exact aceeasi Romanie la fel ca cea de vineri. Cu romanii asa cum suntem toti. USR a fost un partid care si-a asumat sa duca mesajul romanilor, acela ca este vorba despre un demers inutil, care nu schimba nimic pentru nimeni si care nu rezolva nimic in dramele si nevoilor romaniei de astazi."
(Actualizare 21:00): Secţiile de votare s-au închis oficial, iar referendumul a luat sfârşit după un maraton de 28 de ore de vot, desfăşurat pe durata a două zile.
(Actualizare 20:35): Biroul Electoral Central a actualizat datele privind prezenţa la vot. Astfel, la ora 19.00, votaseră 18,87% dintre alegători, adică un total de 3.450.189 de români. Dintre aceştia, 1.705.568 sunt din mediul urban, iar din mediul rural: 1.744.631
(Actualizare 20:15) La ora 20:30 va fi anunţată o estimare paralelă a USR privind votul la referendum. Declaraţii la sediul PSD sunt programate pentru 21:30, iar după ora 21:00 reprezentanţii PNL vor face şi ei declaraţii.
(Actualizare 19:45) Preşedintele României, Klaus Iohannis, a votat la Sibiu, la referendumul pentru familie. El a glumit înainte de vot şi a întrebat jurnaliştii dacă intră cu el în cabină. Şeful statului nu a făcut declaraţii după vot. El i-a intrebat pe membrii comisiei despre prezenţa la vot. "Nu s-au înghesuit, aşa-i?" a întrebat preşedintele.
(Actualizare 19:25) Incident la o secţie de votare din Iaşi. Preşedinta unei secţii de votare a leşinat şi a fost nevoie de intervenţia ambulanţei, după ce ar fi fost acuzată de membrii unui partid că ar fi fraudat votul. Femeia s-a enervat peste măsură, apoi i s-a făcut rău în timp ce se certa cu persoanele respective, prăbuşindu-se la pământ.
(Actualizare 19:00) Incident la referendumul pentru familie, în Dolj. Primarul şi mai mulţi consilieri locali dintr-o comună au transportat mai mulţi cetăţeni la o secţie de votare şi le-au spus cum să voteze. Poliţiştii au deschis în acest caz un dosar penal.
(Actualizare 18:25) Un incident a avut loc la Londra, în faţa secţiei de votare de la Harrow Council. Un român a provocat un scandal monstru, după ce a agresat un alt român, care se afla în imediata apropiere a secţiei de votare.
(Actualizare 17:50) Până la ora 16:00, 87.563 de alegători au votat în străinătate. Localităţile din diasporă care înregistrează cel mai mare număr de votanţi sunt Londra, cu 4.467 votanţi, Luton cu 2.001 votanţi, Dublin cu 1.691 votanţi, Roma cu 1.636 votanţi şi Salzburg, cu 1.612 votanţi.
(Actualizare 17:30) Judeţele fruntaşe unde s-a înregistrat cea mai mare prezenţă la vot, până la ora 16:00 sunt Suceava, cu o prezenţă la vot de 23,08%, Dâmboviţa, cu 21,46%, Bihor cu 21,39%, Botoşani, cu 20,49% şi Neamţ cu 20,29%. Judeţele cu cei mai mulţi votanţi sunt: Municipiul Bucureşti cu 224.695, Suceava cu 138.839, Iaşi cu 120.217, Bihor cu 107.670 şi Dolj cu 102.807. Astfel, la ora 16:00 erau 2.781.918 de votanţi şi un procent de prezenţă la urne de 15,21 %. Cea mai scăzută prezenţă s-a înregistrat în Covasna - 6,47 %, Harghita - 8,36 %, Satu Mare -11,05 %
(Actualizare 16:00) Autorităţile anunţă că doi poliţişti, responsabili de paza unei secţii de vot din Sectorul 5, au fost retraşi din dispozitiv, după ce un alegător a reclamat că a fost jignit de cei doi şi n-ar fi lăsat dă voteze. Bărbatul a depus plângere, poliţiştii au fost retraşi şi înlocuiţi până la elucidarea cazului.
(Actualizare 15:15) Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a făcut un apel către credincioși, la liturghia de duminică, de la Catedrala Sfinții Petru și Pavel din Constanța, să meargă la vot, pentru că referendumul "nu a pornit de la niciun politician, ci de la oamenii de credință".
(Actualizare 14:30) Biroul Electoral Central a anunţat o prezență la vot de 11,67%, până la ora 13:00, în a doua zi de vot. 2.134.579 de persoane au votat până în acest moment.
(Actualizare 14:20) Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, comisar-șef de poliție Monica Dajbog, a precizat că au fost înregistrate 16 sesizări în legătură cu procesul de votare, însă, în general, scrutinul s-a desfășurat fără probleme deosebite.
(Actualizare 13:50) Patriarhul Daniel a făcut un apel către credincioși, în cuvântul de la finalul Liturghiei oficiate duminică, în Catedrala Patriarhală: "Cei care nu aţi fost până acum la vot vă rugăm să mergeţi ca să nu fie prea târziu".
(Actualizare 13:30) La secția de votare de la Mănăstirea Sihăstria, din Vânători-Neamț, prezența la vot e de 299,40%. Au votat 500 de persoane, dintre care 398 pe liste suplimentare.
(Actualizare 12:00) La o secție de votare de la Colegiul Național "Matei Basarab", din București, nu a votat nicio persoană, până duminică la ora 10:00. Prezența la vot e de 0,00%. De asemenea, la două secții de la Școala Gimnazială nr. 55 din Sectorul 3 s-a înregistrat un singur vot. Situație similară și în alte județe. Lista secțiilor cu 0 sau 1 singur vot.
(Actualizare 11:30) Biroul Electoral Central a anunţat o prezenţă la vot de 7,24% la ora 10.00, în a doua zi de referendum. Numărul total al celor care au votat este de 1.324.642 persoane. Potrivit ultimelor date, au fost 1.137.243 de votanţi pe listele permanente, 162.067 de votanți pe liste suplimentare şi 25.332 de votanţi cu urna mobilă.
(Actualizare 10:40) A votat și preşedintele PNL, Ludovic Orban. Acesta a declarat, duminică, la ieşirea de la vot, că referendumul este cea mai puternică instituţie a democraţiei, iar tema acestuia este "extrem de importantă", "pentru că este vorba despre cum este constituită celula de bază a societăţii, familia".
(Actualizare 09:00) O secție de vot amenajată în Neamț, la Mănăstirea Sihăstria, a avut o prezență la vot în prima zi a referendumului de 269,46%. Media județului e de 5,90%.
(Actualizare 08:30) Monica Dajbog, purtător de cuvânt al Ministerului de Interne: Procesul de votare decurge fără probleme în toată țara. Efectivele MAI au asigurat paza peste noapte și au predat secțiile de votare cu sigiliile intacte. Au fost mobilizați 38.000 de angajați
(Actualizare 7:00) Cele 18.662 de secţii de votare organizate în ţară s-au deschis astăzi, la ora 7:00, în cea de a doua zi a referendumului de modificare a Constituţiei în sensul redefinirii familiei, procesul de vot urmând să se încheie la ora 21:00. În prima zi s-a înregistrat o prezență foarte scăzută, de doar 5,72%, ceea ce înseamnă 1.046.583 de alegători din totalul de 18.278.496 de votanți, cât are România.
Ca și în prima zi de referendum, secțiile de vot se deschid la ora 07.00, iar procesul de votare durează 14 ore. Votul ia sfârșit la ora 21.00.
Se anunță o zi tensionată, mai ales după ce BEC a transmis că sâmbătă au fost la vot doar 5,72% din totalul alegătorilor.
30% voturi pentru validarea referendumului pentru familie
Pentru ca refrendumul pentru modificarea Constituției să fie validat, este nevoie de votul a minim 30% dintre alegători din totalul de 18.950.674. Sâmbătă însă, doar 1.046.583 de români au venit la urne.
În mai multe județe, pe 6 octombrie, au fost 17 secții de votare cu zero votanți. Una dintre aceste secții este din București, oraș în care prezența la vot a fost de peste 6%. Județele unde au venit cei mai puțini votanți sunt Harghita și Covasna, cu 3%.
Duminică, alegătorii români sunt chemați din nou la urne în cele 18.662 de secţii organizate în ţară şi 378 în străinătate. Liderul PNL Ludovic Orban e așteptat să voteze în Dobroești, Ilfov. Nu sunt însă informații despre exprimarea votului în cazul Președintelui Klaus Iohannis și a Președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰