Observator » Ştiri politice » Siegfried Mureşan, program de guvernare în 28 de puncte: vrea reducerea numărului de parlamentari

Siegfried Mureşan, program de guvernare în 28 de puncte: vrea reducerea numărului de parlamentari

Siegfried Mureşan, premier desemnat Siegfried Mureşan, program de guvernare în 28 de puncte: vrea reducerea numărului de parlamentari - Facebook/ Siegfried Muresan
Editor V.N. | Timp citire: 2 minute
Publicat la 25.09.2026, 20:44 | Modificat la 25.09.2026, 20:46

Siegfried Mureşan a anunţat că va prezenta sâmbătă, 26 septembrie, programul de guvernare cu care speră să treacă de votul Parlamentului. Programul propus de premierul desemnat are 28 de puncte.

Siegfried Mureşan va merge în Parlament cu un program de guvernare în 28 de puncte. Printre cele mai importante vizează reforma administraţiei locale şi centrale, reforma companiilor de stat, legea salarizării sau reforma serviciilor de informaţii. Evident, domenii precum Energie, Sănătatea, Agricultura sau Justiţia nu puteau lipsi de pe agenda premierului desemnat.

Programul lui Siegfried Mureşan

  • Reforma Administrației Centrale și Locale
  • Companii de stat
  • Stimularea economiei și a muncii
  • Ajutoare de stat și campioni regionali
  • Energie
  • Consolidarea veniturilor și combaterea evaziunii
  • Finanțe publice echilibrate, stat corect cu contribuabilii
  • Legea salarizării unice
  • Analiza și prioritizarea proiectelor de investiții
  • Sănătate
  • Finalizarea reformei pensiilor speciale
  • Justiție și stat de drept
  • Reziliență democratică și coeziune socială
  • Digitalizarea și inteligența artificială în stat
  • România pro-europeană și transatlantică
  • Educație și cercetare – învățământ preuniversitar
  • Agricultură
  • Transporturi și infrastructură
  • Dezvoltare, lucrări publice și administrație
  • Fonduri europene
  • Mediu, ape și păduri
  • Muncă, locuire și protecție socială
  • Cultură
  • Afaceri interne și siguranță publică
  • Apărare
  • Culte și minorități naționale
  • Diaspora și românii de pretutindeni
  • Reforma și controlul democratic al serviciilor de informații
Articolul continuă după reclamă

În ceea ce priveşte reforma administraţiei centrale şi locale, Mureşan şi-ar dori reducerea cu 13% a numărului de parlamentari şi maxim 3 secretari de stat per minister. De asemenea, ar vrea comasări de agenţii şi instituţii şi un departament digital centralizat în subordinea premierului. Reducerea personalului din structurile de stat, o directivă clară a guvernului Bolojan, se regăseşte şi în programul lui Siegfried Mureşan. 

La nivelul Capitalei, Mureşan şi-ar dori ca domenii precum urbanismul, transportul public, educația sau sănătatea să fie transferate din responsabilitatea primăriilor de sector, în responsabilitatea Primăriei Capitalei.