Observator » Ştiri politice » Siegfried Mureşan şi Sorin Grindeanu se atacă reciproc în loc să negocieze. România, de 5 luni fără Guvern

Video Siegfried Mureşan şi Sorin Grindeanu se atacă reciproc în loc să negocieze. România, de 5 luni fără Guvern

Editor Marius Gîrlaşiu | Timp citire: 4 minute
Publicat la 25.09.2026, 19:50 | Modificat la 25.09.2026, 19:50

Cu un Guvern în impas, de atenţie, cinci luni de zile, românii sunt singurii care plătesc pentru criza politică. Nu e de mirare, aşadar, că aproape 9 din 10 consideră acum că ţara se îndreaptă într-o direcţie greşită. O arată chiar ultimul sondaj realizat de Avangarde.

Studiul a ridicat şi problema alegerilor anticipate. Dacă ar avea loc duminica viitoare: 36% dintre respondenţi ar alege AUR, partidul lui George Simion, 23% Partidul Social Democrat, 16% PNL, 8% USR şi 5% UDMR: Pe de altă parte, 2 din 10 români nu ar şti cu cine să voteze, în timp ce alţi 15% nici nu ar mai veni la urne. Criza politică naşte şi temeri. O treime dintre cei intervievaţi cred că efectele economice îi vor duce la sapă de lemn. Alţi 20% sunt ingrijoraţi pentru viitorul copiilor.

Dar cum am ajuns aici? 5 din 10 români intervievaţi cred că de vină este întreaga clasă politică. În timp ce 21% arată cu degetul spre Ilie Bolojan şi PNL, 11% înspre PSD şi 8% înspre Preşedintele României, Nicuşor Dan. Majoritatea cred şi că Ilie Bolojan nu a fost un lider bun pentru România pentru că nu a reuşit să facă vreo reformă serioasă. Între timp, preşedintele Nicuşor Dan a purtat primele discuţii faţă în faţă cu Siegfried Mureşan, de la desemnarea de săptămâna trecută. Momentan, premierul nu a reuşit să strângă o majoritate, dar va merge până la capăt, la votul din Parlament, care ar avea loc săptămâna viitoare.

Siegfried Mureșan i-a prezentat programul de guvernare lui Nicuşor Dan

Siegfried Mureșan a discutat o oră cu Nicuşor Dan, la Palatul Cotroceni, imediat după întoarcerea preşedintelui din Statele Unite. Premierul desemnat i-a prezentat programul de guvernare şi lista cabinetului de miniştri, deşi încă nu are voturile necesare pentru a ajunge la Palatul Victoria.

Articolul continuă după reclamă

"Eu sunt convins că președintele dorește să rezolvăm această criză și, în momentul de față, singura soluție clară, pe masă, pentru rezolvarea acestei crize este învestirea guvernului pe care îl voi propune eu", a spus premierul desemnat.

Surse politice susţin că echipa conturată de Siegfried Mureşan are la bază câte un vicepremier de la PNL, USR şi UDMR.

Cine sunt miniştrii propuşi

Mircea Abrudean, Radu Miruţă, respectiv Tanczos Barna. Tot ei vor conduce ministerele Afacerilor Interne, Apărării Naţionale şi Agriculturii. Alexandru Nazare şi Diana Buzoianu şi-ar păstra funcţiile în viitorul Guvern. În timp ce Ministerul Sănătăţii ar trece la PNL şi ar fi condus de Oana Gheorghiu. Sebastian Burduja ar fi favorit la Energie, iar surpriza va rămâne la Justiţie, unde liderii partidelor au convenit să fie ocupat postul de un independent.

Pe acelaşi subiect

"Nu vom crea niciun minister nou, nu vom splita ministere existente, nu creăm niciun post adițional, și nu vom avea un număr mai mare de ministere decât până acum", a transmis premierul desemnat.

Siegfried Mureșan va prezenta mâine programul de guvernare şi va depune lista de miniştri în Parlament. Votul de învestire ar avea loc săptămâna viitoare. Negocierile cu social-democraţii sunt în impas.

Contre între Mureşan şi Grindeanu

"Până în acest moment pare că singurul program politic pe care îl are Siegfried Mureşan sunt înjurăturile la adresa PSD. Nu am primit altceva până acum. Eu cred că domnul Siegfried Mureşan nu doreşte să fie prim-ministru şi face tot ceea ce e posibil să pice în Parlament. Şi de aceea am făcut acel apel, domnule, hai să-i scurtăm calvarul. Ilie, pune-l să-şi depună mandatul", a declarat Sorin Grindeanu, preşedintele PSD.

"Domnul Grindeanu este sub nivelul de încredere. Domnul Grindeanu este o piatră de moară a PSD-ului în momentul de faţă. PSD va da testul adevărului. Vor vota un guvern proeuropean încercând să arate că sunt partid proeuropean sau vor continua să colaboreze cu populiștii, cu extremiştii", a spus la rândul lui Siegfried Mureşan.

Grindeanu: "Mă aşteptam să fiu desemnat"

Surse politice susţin că la negocierile de la Cotroceni, Sorin Grindeanu i-a spus preşedintelui Nicuşor Dan că PSD ar putea obţine voturile necesare pentru instarea unui Guvern.

"De când a ajuns preşedinte Nicuşor Dan a pus aşa: Ilie Bolojan, de dreapta, de la partidul care s-a clasat pe locul trei la alegeri. După care a venit cu Eugen Tomac, de dreapta. După care a venit cu Veştea, de dreapta. Şi am zis că poate că încearcă şi cu partidul care a câştigat alegerile, PSD-ul. Eu mă aşteptam să fiu desemnat joia trecută. Pentru mine a fost o surpriză, dar asta e viaţa", a declarat Sorin Grindeanu.

Dacă Siegfried Mureşean nu reuşeşte să treacă de votul din Parlament, experţii politici cred că Nicuşor Dan ar mai face o încercare cu o altă nominalizare: un premier tehnocrat sau chiar liderul PSD, Sorin Grindeanu. Fără o înţelegere între partide şi de această dată, ne-am îndrepta încet, dar sigur, spre alegeri anticipate.